La mulţi ani, Urbis!

15 Iulie 2014 1270

 

Transportul în comun reprezintă un element vital pentru buna-funcţionare a vieţii unei comunităţi, o alternativă confortabilă şi civilizată pentru cetăţenii care optează pentru călătoria cu autobuzul. De 61 de ani, locuitorii municipiului Baia Mare beneficiază de transportul în comun, asigurat de S.C. Urbis S.A., serviciu care s-a dezvoltat armonios cu fiecare an, oferind călătorilor confort, siguranţă şi promptitudine.

 

Dincolo de baza materială, care s-a îmbogăţit şi s-a modernizat an de an, ajungând la standarde europene, în această ecuaţie a transportului în comun la nivelul S.C. Urbis S.A Baia Mare, un rol important îl joacă factorul uman. O societate, o instituţie, o firmă se ridică prin oamenii ei, prin contribuţia de suflet, energie şi pregătire profesională a fiecăruia. Angajaţii acestei societăţi sunt cei care lucrează – adesea în condiţii dificile – pentru ca acest segment să funcţioneze ireproşabil.

 

Orice sincopă în buna funcţionare a transportului în comun ar avea repercusiuni grave asupra tuturor celorlalte segmente ale vieţii municipiului Baia Mare. Din fericire, în cei 51 de ani de existenţă a S.C. Urbis S.A. nu s-au înregistrat sincope şi acest lucru se datorează bunei managerieri a societăţii.

 

Extinderea în ultimii ani a reţelei de transport în comun în municipiul Baia Mare, dezvoltarea bazei materiale a S.C. Urbis S.A. şi preocuparea pentru calitatea resursei umane sunt argumentele care dau un plus de siguranţă, încredere şi mulţumire pentru călători.

 

Fiecare angajat în parte, fiecare manager care s-a perindat la conducerea societăţii, fiecare om care a contribuit la bunul-său mers, merită din plin felicitări, acum la ceas aniversar!

 

 

13.06.2014                                                                                                                                                                                     Zamfir Ciceu,

Baia Mare                                                                                                                            Preşedintele Consiliului Judeţean Maramureş 

 

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Link-uri rapide

Informaţii utile


Proiectul REDUCES

MaraQuality

Proiectul FoodChains4Europe aprobat spre finanţare în cadrul programului INTERREG EUROPE

Măsuri de management privind creşterea gradului de informare şi conştientizare din Parcul Naţional Munţii Rodnei

Circuitul bisericilor de lemn din Transilvania de Nord

Reabilitare traseu de drum județean Baia Sprie (DN 18) - Cavnic (DJ 184) - Ocna Șugatag (DJ 109F) - Călinești (DJ185) - Bârsana (DJ185)

Pl@NETour - Crearea unui produs de turism ştiinţific şi infrastructură o reţea de cooperare transfrontalieră în domeniul turismului ştiinţific în Maramureş şi Transcarpathia

Centru Educațional Demonstrativ pentru Energie Durabilă – Centrul SEED

Reabilitarea Spitalului Judeţean de Urgenţă "Dr. Constantin Opriş" – Baia Mare

Creşterea capacităţii de management şi de răspuns în situaţii de dezastre naturale în regiunea transfrontalieră

© 2018 Consiliul Judeţean Maramureş. All Rights Reserved.