O altfel de lansare de carte

Joi, 10 noiembrie 2022, Revista de Cultură ”Nord Literar” a demarat seria manifestărilor desfășurate în spații neconvenționale cu o lansare de carte prezentată de autor sub forma unui recital de poezie.

În spațiul generos și ofertant de la Bastionul Măcelarilor din Baia Mare, poetul brașovean Adrian Munteanu și-a lansat volumul ”Paingul orb” – o carte tipărită în condiții grafice de excepție.
Născut în 1948 la Șcheii Brașovului, absolvent a Facultății de Limba și Literatura Română Constanța, a activat la început ca profesor, apoi a fost timp de 13 ani conducător al Departamentului de Teatru al Așezământului Cultural ”Reduta” din Brașov. În această perioadă, înființează ”Cenaclul literar 19” și inițiază manifestarea ”Studioul artelor”, unde au evoluat nume de referință din teatrul românesc.

A fost peste 20 de ani redactor la Societatea Română de Televiziune, având o rubrică săptămânală la Radio România Cultural. A jucat în numeroase piese de teatru și a susținut un mare număr de spectacole de Performance Poetry, alcătuite din propriile sonete. Cu recitalurile sale a fost prezent în dubla calitate de poet și actor în țară și în străinătate.

Debutează în 1999 cu o carte de basme în versuri, - ”Seri cu licurici” - după care au urmat altele două tot de basme. În total, 365 de povești originale. Din 2004 scrie sonete.

În fața unui public format din dascăli, elevi și iubitori de poezie, Adrian Munteanu a combinat spectacolul poeziei cu cel al imaginii și al muzicii, redând în versuri propria sa raportare la valori, la viață și la dragoste și demonstrând că poezia este o sărbătoare a spiritului, un ritual al inspirației, al creației și al recitării.

Dana Buzura-Gagniuc
Manager ”Nord Literar”
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Link-uri rapide

Informaţii utile


Tabără de excelență - PUNTE educațională Maramureș-Hîncești-Strășeni-Ungheni, ediția 2024

Tabără de excelență în Maramureș - PUNTE educațională Maramureș-Hîncești-Strășeni-Ungheni

Proiectul REDUCES

MaraQuality

Proiectul FoodChains4Europe aprobat spre finanţare în cadrul programului INTERREG EUROPE

Măsuri de management privind creşterea gradului de informare şi conştientizare din Parcul Naţional Munţii Rodnei

Circuitul bisericilor de lemn din Transilvania de Nord

Reabilitare traseu de drum județean Baia Sprie (DN 18) - Cavnic (DJ 184) - Ocna Șugatag (DJ 109F) - Călinești (DJ185) - Bârsana (DJ185)

Pl@NETour - Crearea unui produs de turism ştiinţific şi infrastructură o reţea de cooperare transfrontalieră în domeniul turismului ştiinţific în Maramureş şi Transcarpathia

Centru Educațional Demonstrativ pentru Energie Durabilă – Centrul SEED

Reabilitarea Spitalului Judeţean de Urgenţă "Dr. Constantin Opriş" – Baia Mare

© 2018 Consiliul Judeţean Maramureş. All Rights Reserved.