Festivalul Interjudețean de Folclor "Hora la Prislop" - un eveniment care reconectează oamenii la valorile culturale, la portul popular și la folclorul tradițional

Duminică, 22 august, a avut loc renumitul Festival Interjudeţean de Folclor Hora la Prislop, un eveniment cu tradiţie, care a aniversat cea de-a 49-a ediţie. În organizarea acestei ediţii şi-au unit forţele Consiliul Județean Maramureș și Consiliul Județean Suceava prin instituțiile de cultură, respectiv Ansamblul Folcloric Național „Transilvania”, Centrul Județean pentru Promovarea și Conservarea Culturii Tradiționale „Liviu Borlan” Maramureș, Muzeul Județean de Etnografie și Artă Populară Maramureș, Centrul Cultural Bucovina, în parteneriat cu Primăria Orașului Borșa.
La eveniment au fost prezenţi, pe lângă reprezentanţii administraţiei publice locale din cele două judeţe şi reprezentanţi ai Guvernului, parlamentari şi delegaţi oficiali din regiuni înfrăţite cu judeţul Maramureş.

Chiar dacă începând cu anul 2017 a lipsit din calendarul manifestărilor tradiţionale, festivalul s-a bucurat de acelaşi succes cu care eram obişnuiţi. În dimineaţa zilei de 22 august a fost oficiată slujba religioasă la Mănăstirea Prislop, după care a urmat parada portului popular, moment transformat într-un adevărat spectacol al celor mai frumoase straie tradiţionale din Maramureş şi Bucovina. Nici programul artistic nu a coborât ştacheta, ansamblurile folclorice şi invitaţii speciali reuşind să creeze o atmosferă de mare sărbătoare.

Invitat să ia cuvântul în cadrul deschiderii oficiale, preşedintele Consiliului Judeţean Maramureş, Ionel Bogdan, a vorbit despre cum acest festival îndeamnă la unitate şi aduce împreună oameni, zone etnografice și obiceiuri diferite: „Deși ne aflăm la granița a două regiuni importante ale României, Maramureș și Bucovina, acest eveniment ne reamintește că suntem parte a aceluiași popor și că suntem binecuvântați cu o cultură tradițională vastă, pe care trebuie să o conservăm pentru ca și cei care vin în urma noastră să se bucure de această moștenire neprețuită

Maramureșul și Bucovina au foarte multe în comun. Au biserici și mănăstiri frumoase, oameni de ispravă, care se bazează pe trei piloni importanți: apropierea de Dumnezeu, dragostea față de natură și moștenirea culturală bogată. Această apropiere dintre cele două regiuni poate fi valorificată printr-o strategie de turism comună.

Le mulțumesc tuturor celor care și-au dăruit toată priceperea pentru organizarea acestui eveniment. Le mulțumesc de asemenea parlamentarilor, reprezentanților administrației publice locale, dar și delegațiilor străine venite din patru țări pentru a ne fi alături astăzi. Nu în ultimul rând, vă aduc mulțumiri dumneavoastră, tuturor celor prezenți, fără de care nu ar exista acest eveniment.”

Ionel Bogdan a mai salutat prezenţa în cadrul evenimentului a preşedintelui Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur, alături de care a arătat că îşi doreşte organizarea cât mai multor acţiuni de promovare a valorilor și tradițiilor din Maramureș și Bucovina.

La rândul său, Gheorghe Flutur a subliniat că există numeroase lucruri care îi leagă pe bucovineni de maramureşeni şi că astfel de evenimente constituie reale oportunităţi de punere în valoare a culturii tradiţionale şi a peisajelor deosebit de frumoase din această zonă.

„Ne aflăm în țara dacilor liberi, într-un loc binecuvântat, care ne îndeamnă să ne iubim țara, să iubim autenticul și portul popular. Astăzi, aici, la Prislop, onorăm acest îndemn sfânt de păstrare a identității naționale.”, a declarat Gheorghe Flutur, președintele Consiliului Județean Suceava.

Evenimentul inedit de folclor a adunat maramureșeni din toate colțurile județului, dar și turiști prezenți în Maramureș, dornici să cunoască cultura și tradițiile specifice acestui loc minunat în care cele două regiuni, Maramureș și Bucovina, se întâlnesc.

Festivalul de Folclor „Hora la Prislop” a reușit și în această ediție să unească tradițiile și valorile culturale din Maramureș și Bucovina, două zone binecuvântate de Dumnezeu cu locuri frumoase, oameni calzi și primitori și, nu în ultimul rând, cu obiceiuri păstrate cu sfințenie de sute de ani.

Executivul Consiliului Județean Maramureș își propune ca ediția de anul viitor a Festivalului să fie la un alt nivel, în care folclorul și obiceiurile tradiționale din cele două regiuni să fie mai bine evidențiate.

Biroul de presă al Consiliului Judeţean Maramureş
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)
Publicat în Evenimente

Link-uri rapide

Informaţii utile

MaraQuality

Măsuri de management privind creşterea gradului de informare şi conştientizare din Parcul Naţional Munţii Rodnei

Circuitul bisericilor de lemn din Transilvania de Nord

Reabilitare traseu de drum județean Baia Sprie (DN 18) - Cavnic (DJ 184) - Ocna Șugatag (DJ 109F) - Călinești (DJ185) - Bârsana (DJ185)

Pl@NETour - Crearea unui produs de turism ştiinţific şi infrastructură o reţea de cooperare transfrontalieră în domeniul turismului ştiinţific în Maramureş şi Transcarpathia

Centru Educațional Demonstrativ pentru Energie Durabilă – Centrul SEED

Reabilitarea Spitalului Judeţean de Urgenţă "Dr. Constantin Opriş" – Baia Mare

Creşterea capacităţii de management şi de răspuns în situaţii de dezastre naturale în regiunea transfrontalieră

site vechi site vechi
© 2018 Consiliul Judeţean Maramureş. All Rights Reserved.