Un aparat rapid de testare "Real Time PCR" va fi achiziționat de Consiliul Județean pentru Spitalul de Boli Infecțioase și Psihiatrie

17 Martie 2020 100
Consiliul Județean Maramureș va cofinanța achiziția platformei integrate de biologie moleculară, echipament medical care se ridică la valoarea totală de 450.000 de lei și este necesar în cadrul Laboratorului de Analize Medicale a Spitalului de Boli Infecțioase și Psihiatrie Baia Mare, unitate sanitară aflată în subordinea administrației județene. Solicitarea transmisă în data de 17 martie 2020, de către conducerea Spitalului de Boli Infecțioase, a primit avizul imediat al executivului Consiliului Județean, ținându-se cont de numărul foarte mare de servicii medicale acordat în urma creșterii tot mai rapide a infecțiilor respiratorii și a unei noi tulpini de infecție cu coronavirus. Acest aparat rapid de testare ”Real Time PCR” poate fi folosit pentru depistarea coronavirusului și va veni în sprijinul tuturor celor care vor apela la serviciile medicale oferite de Spitalul de Boli Infecțioase și Psihiatrie Baia Mare.
”Așa cum am anunțat încă înainte de declanșarea Stării de Urgență și chiar înainte de a avea primul caz de infectare cu noul coronavirus în România, Consiliul Județean Maramureș a stabilit un buget generos pentru cele două spitale aflate în subordinea instituției județene, Spitalul Județean de Urgență ”Dr. Constantin Opriș” Baia Mare și Spitalul de Boli Infecțioase și Psihiatrie. Totodată, la dispoziția președintelui Consiliului Județean există un fond de rezervă de 1 milion de lei care va fi utilizat exclusiv pentru prevenirea răspândirii infectării cu coronavirus și susținerea măsurilor impuse de Comitetul Județean pentru Situații de Urgență (CJSU)”, a precizat șeful administrației județene, Gabriel Zetea, vicepreședinte CJSU.

Președintele Consiliului Județean a arătat că, în această luptă cu virusul, beneficiază de sprijinul constant al Direcției de Sănătate Publică Maramureș, fapt pentru care aduce mulțumiri și aprecieri sincere directorului DSP, Rareș Pop, pentru întregul suport și colaboarea exemplară. ”Ne pasă de sănătatea maramureșenilor și suntem în fiecare clipă la datorie, pentru a învinge acest inamic invizibil care face atât de multe victime în alte state europene. Maramureșenii sunt oameni responsabili, medicii, voluntarii și reprezentanții ISU Maramureș se află în prima linie a bătăliei iar noi, din calitatea de conducători ai administrației județene, vom susține orice demers pentru ca, la final, să fim toți sănătoși”, a declarat Gabriel Zetea, președintele Consiliului Județean.

Biroul de presă al Consiliului Județean Maramureș
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Link-uri rapide

Informaţii utile

MaraQuality

Măsuri de management privind creşterea gradului de informare şi conştientizare din Parcul Naţional Munţii Rodnei

Circuitul bisericilor de lemn din Transilvania de Nord

Reabilitare traseu de drum județean Baia Sprie (DN 18) - Cavnic (DJ 184) - Ocna Șugatag (DJ 109F) - Călinești (DJ185) - Bârsana (DJ185)

Pl@NETour - Crearea unui produs de turism ştiinţific şi infrastructură o reţea de cooperare transfrontalieră în domeniul turismului ştiinţific în Maramureş şi Transcarpathia

Centru Educațional Demonstrativ pentru Energie Durabilă – Centrul SEED

Reabilitarea Spitalului Judeţean de Urgenţă "Dr. Constantin Opriş" – Baia Mare

Creşterea capacităţii de management şi de răspuns în situaţii de dezastre naturale în regiunea transfrontalieră

site vechi site vechi
© 2018 Consiliul Judeţean Maramureş. All Rights Reserved.
Powered by Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.