Ședința ordinară a CJ Maramureș din luna septembrie a avut loc în Vișeu de Sus

Pentru a treia oară consecutiv, ședința ordinară a Consiliului Județean Maramureș s-a desfășurat în teritoriu. Decizia a fost luată în această vară de președintele Gabriel Zetea și a fost susținută de vicepreședinții Ioan Doru Dăncuș și George Moldovan, dar și de consilierii județeni. Astfel, dacă ședința ordinară a lunii iulie a avut loc în Borșa, ședința din august s-a desfășurat în Mireșu Mare, iar ședința lunii septembrie 2019 a fost ținută la Hotel Mirage din Vișeu de Sus, fiind prezenți 33 de consilieri județeni din totalul de 35.
„Mulțumesc tuturor consilierilor județeni pentru prezență și sper să devină o tradiție a instituției județene să facem ședințele ordinare în cât mai multe zone ale Maramureșului, să ajungem în toate cele patru Țări ale județului. Trebuie să ne apropiem de cetățeni, să fim tot mai mult în mijlocul lor, să luăm contact direct cu problemele locale ale oamenilor, deoarece fiecare autoritate locală se confruntă cu probleme diferite și rezolvarea acestor situații trebuie corelate cu problemele zonei respective. Din acest motiv am decis ca ședințele ordinare ale forului județean să fie susținute în teritoriu, iar la Palatul Administrativ din Baia Mare, casa Consiliului Județean, convocăm doar ședințele extraordinare și ședințele de îndată. Îi mulțumesc primarului orașului Vișeu de Sus, Vasile Coman, pentru invitație, mulțumesc consilierilor locali din Vișeu că sunt alături de noi și promitem că probleme locale ale Maramureșului Voievodal vor rămâne pentru noi o prioritate”, a subliniat șeful administrației județene, Gabriel Zetea.

15 proiecte pe ordinea de zi și trei proiecte suplimentare au votat aleșii județeni la ședința care a avut loc joi, 25 septembrie, cu începere de la ora 12.00, în Vișeu de Sus. Primul proiect de hotărâre a vizat acordarea titlului de „Cetăţean de onoare al Județului Maramureş” academicianului Emil Burzo. S-a aprobat, totodată, rectificarea bugetului de venituri şi cheltuieli al județului pe anul 2019, dar și modificarea Hotărârii Consiliului Judeţean Maramureş nr.164/30 octombrie 2013 privind încheierea Contractului de credit de investiţii, a Contractului de ipotecă asupra creanţelor rezultate din veniturile bugetare ale autorităţii administraţiei publice locale precum şi a Contractului de ipotecă mobiliară între C.E.C. Bank S.A. şi Judeţul Maramureş.

Alt proiect care a primit votul consilierilor județeni au fost cel privind participarea Județului Maramureș la realizarea proiectului „Zilele Culturale Maghiare din Maramureş”. S-a aprobat, apoi, contribuția Consiliului Judeţean Maramureş la diferite acţiuni finanţate din rezerva bugetară, dar și participarea la Programul naţional de înnoire a parcului auto și încheierea Acordului de parteneriat în vederea facilitării accesului pe piaţa muncii a tinerilor proveniţi din sistemul de protecție a copilului Maramureş.

S-a votat și modificarea Programului de transport 2013-2023 prin reducerea capacității de transport, a numărului de zile de circulație şi a numărului de curse, dar și aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare al aparatului de specialitate al Consiliului Judeţean Maramureş. Alte două proiecte aflate pe ordinea de zi au privit aprobarea Organigramei şi a Statului de funcții pentru Spitalul de Boli Infecțioase şi Psihiatrie Baia Mare și modificarea Statului de funcții la Biblioteca Judeţeană „Petre Dulfu” Baia Mare.

”O șansă în plus la educație, o șansă pentru viitor”, a fost unul dintre proiectele aflate la punctele suplimentare și care a fost votat de consilierii județeni. Ultimele două proiecte suplimentare au privit participarea Județului Maramureș la realizarea a două evenimente, respectiv ”Alianța Gala 2019” și ”Inaugurarea filialei Maramureș a Camerei de Comerț și Industrie România – China”.

Toate proiectele supuse votului plenului au fost aprobate de aleșii județeni prezenți la ședința condusă de președintele Gabriel Zetea, alături de care s-au aflat vicepreședinții Ioan Doru Dăncuș și George Moldovan, dar și secretarul județului, Aurica Todoran.

Biroul de presă al Consiliului Județean Maramureș
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Link-uri rapide

Informaţii utile

MaraQuality

Măsuri de management privind creşterea gradului de informare şi conştientizare din Parcul Naţional Munţii Rodnei

Circuitul bisericilor de lemn din Transilvania de Nord

Reabilitare traseu de drum județean Baia Sprie (DN 18) - Cavnic (DJ 184) - Ocna Șugatag (DJ 109F) - Călinești (DJ185) - Bârsana (DJ185)

Pl@NETour - Crearea unui produs de turism ştiinţific şi infrastructură o reţea de cooperare transfrontalieră în domeniul turismului ştiinţific în Maramureş şi Transcarpathia

Centru Educațional Demonstrativ pentru Energie Durabilă – Centrul SEED

Reabilitarea Spitalului Judeţean de Urgenţă "Dr. Constantin Opriş" – Baia Mare

Creşterea capacităţii de management şi de răspuns în situaţii de dezastre naturale în regiunea transfrontalieră

site vechi site vechi
© 2018 Consiliul Judeţean Maramureş. All Rights Reserved.
Powered by Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.