Realizarea obiectivului de investiții "Pod peste Tisa în zona Teplița din Sighetu Marmației" - în linie dreaptă

25 Noiembrie 2021 76
În urma semnării Acordului de Parteneriat între Consiliul Județean Maramureș și Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) în vederea realizării proiectului ”Pod peste Tisa în zona Teplița din Sighetu Marmației”, pe 19.11.2021, CNAIR a depus Aplicația de Finanțare pentru realizarea acestui obiectiv de infrastructură, în vederea obținerii de finanțare nerambursabilă alocată prin Programul Operațional Infrastructură Mare 2014 - 2020 (POIM).
În prezent, documentația a fost lansată în SEAP și se află în procedură de selecție pentru verificare de către Agenția Națională pentru Achiziții Publice, iar termenele pentru depunerea ofertelor sunt următoarele:
  • Termen pentru deschiderea ofertelor - a treia decadă a lunii ianuarie 2022;
  • Perioada de evaluare a ofertelor – 60 de zile lucrătoare;
  • Ordin de începere - aprilie – mai 2022;
  • Termenul de elaborare a proiectului tehnic inclusiv aprobarea acestuia și obținerea autorizației de construire – prima decadă a lunii octombrie 2022;

În ceea ce privește finalizarea lucrărilor de execuție, termenul estimat este luna iunie 2024.

Podul peste Tisa va fi format din două poduri paralele, cu o distanță de 3 metri între ele, un pod pentru fiecare sens de circulație, având o structură formată din tablier mixt oțel-beton, cu două benzi pe sens și o lungime totală de 261,20 metri. Proiectul prevede și realizarea a 1,2 kilometri de drum nou, construcția a 5 poduri de desecare, 1 intersecție de tip girație și un punct de frontieră cu parcare.

Ionel Bogdan, președintele administrației județene, a vorbit despre importanța acestui proiect și impactul pe care îl va avea, odată realizat, în dezvoltarea Maramureșului: ”Podul peste Tisa este un proiect la care țin foarte mult și pentru care am făcut demersurile necesare pentru a mă asigura că va fi implementat cât mai repede.

Astfel, așa cum am promis încă de la începutul lunii septembrie, licitația pentru contractul de proiectare cu execuție a acestui proiect strategic pentru județul Maramureș a fost depusă pe SEAP de către CNAIR zilele trecute. În ceea ce privește plățile, acestea vor fi realizate de către CNAIR, iar licitația și implementarea vor fi coordonate de către Consiliul Județean Maramureș.

Legătura cu Ucraina, care va fi creată prin realizarea Podului peste Tisa, reprezintă o oportunitate extraordinară de dezvoltare pentru ambele comunități de pe malul Tisei, prin creșterea mobilității populației și a bunurilor, eficientizând schimburile comerciale, prin reducerea timpului de călătorie și, nu în ultimul rând, prin atragerea de investitori în Maramureșul istoric.”

Potrivit CNAIR, ”Obiectivul general al proiectului îl reprezintă îmbunătățirea accesibilității regiunii și mobilității populației, bunurilor și serviciilor, în vederea stimulării dezvoltării economice durabile, prin fluidizarea traficului, decongestionarea traficului în zonele tranzitate. Creșterea mobilității populației și a bunurilor, prin reducerea timpului de călătorie datorat sporirii vitezei de parcurs și implicit a timpului afectat transportului de mărfuri și călători. Reducerea costurilor de transport – prin realizarea acestui proiect, șoferii vor economisi timp și energie și își vor reduce cheltuielile cu combustibilul și întreținerea autovehiculelor. Creșterea gradului de siguranță al traficului - prin fluidizarea traficului. Înlesnirea cooperării inter-regionale, atragerea investițiilor interne și externe, creșterea competitivității întreprinderilor/firmelor și a mobilității forței de muncă și, prin urmare, o dezvoltare mai rapidă a regiunii și, în final, a României.

Valoarea totală a proiectului este de 154,212,613.86 lei și va fi finanțat prin Programul Operațional Infrastructură Mare 2014-2020 astfel: 85% contribuția Uniunii Europene din Fondul European de Dezvoltare Regională - 110,395,006.58 lei, 15% contribuția proprie 19,481,471.74 lei, restul de 24,336,135.54 lei reprezentând cheltuieli neeligibile inclusiv TVA.”

Biroul de presă al Consiliului Județean Maramureș
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Link-uri rapide

Informaţii utile

MaraQuality

Măsuri de management privind creşterea gradului de informare şi conştientizare din Parcul Naţional Munţii Rodnei

Circuitul bisericilor de lemn din Transilvania de Nord

Reabilitare traseu de drum județean Baia Sprie (DN 18) - Cavnic (DJ 184) - Ocna Șugatag (DJ 109F) - Călinești (DJ185) - Bârsana (DJ185)

Pl@NETour - Crearea unui produs de turism ştiinţific şi infrastructură o reţea de cooperare transfrontalieră în domeniul turismului ştiinţific în Maramureş şi Transcarpathia

Centru Educațional Demonstrativ pentru Energie Durabilă – Centrul SEED

Reabilitarea Spitalului Judeţean de Urgenţă "Dr. Constantin Opriş" – Baia Mare

Creşterea capacităţii de management şi de răspuns în situaţii de dezastre naturale în regiunea transfrontalieră

site vechi site vechi
© 2018 Consiliul Judeţean Maramureş. All Rights Reserved.