Proiectul DJ 186 Valea Izei reprezintă aproape 40 de kilometri de drum județean reabilitat la standarde europene

Președintele Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Zetea a declarat că reabilitarea drumurilor județene a reprezentat mereu una dintre direcțiile prioritare ale acestui mandat. În acest sens, în cursul zilei de joi, 7 mai, alături de vicepreședintele Ioan-Doru Dăncuș și de antreprenorul general al lucrărilor de reabilitare a DJ 186 Valea Izei au făcut o vizită de lucru pe pentru a vedea șantierele deschise în fiecare localitate, o oprire fiind în Șieu, comună prin care trece acest drum județean.

„Am promis, încă de la începutul acestui mandat, în anul 2016 că, în calitate de președinte al Consiliului Județean Maramureș, reabilitarea și îmbunătățirea stării drumurilor județene vor fi prioritățile mele. În mandatul 2016 – 2020, actualul Consiliu Județean a reușit să obțină finanțare pentru reabilitarea a șase trosoane de drum județean, ceea ce reprezintă aproximativ 200 de kilometri realizați în decursul a numai patru ani, față de 56 de kilometri care au fost reabilitați în Maramureș, din 1992 și până în 2016. 14,36 km de drum județean au fost deja reabilitați pe DJ 182B, tronsonul: Șomcuta Mare (int. DN 1C) – Remeți pe Someș (int. DJ 108E), investiție finanțată prin Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL). Lungimea totală a drumurilor județene ce urmează a mai fi reabilitate la nivelul întregului județ Maramureș este de 159,107 km din care: 86,349 km finanțat prin PNDL și 72,758 km finanțat prin POR 2014-2020”, a declarat șeful administrației județene, Gabriel Zetea.
În ceea ce privește execuțiile derulate pe cei aproape 40 de km de drum județean de pe DJ 186 Valea Izei, constructorul a demarat lucrarea din mai multe zone, deschizând șantiere și stabilind echipe de muncitori în fiecare comunitate prin care trece acest drum. În cadrul vizitei în teren, președintele Consiliului Județean Maramureș a stat de vorbă cu primarii sau cu reprezentanții administrației locale din fiecare unitate administrativ-teritorială, dar și cu cetățenii, pentu a afla cum privesc aceștia disconfortul creat în trafic.

”Mă bucur că localnicii înțeleg că, pentru o perioadă de câteva luni, vor circula mai deficitar pe Valea Izei, însă majoritatea mi-au precizat că visează de 30 de ani la acest drum pe care și-au distrus de foarte multe ori mașinile personale. Faptul că se lucrează pe DJ 186 Valea Izei și avem un constructor serios, care cred că se va încadra în termenul stabilit, mă bucură în mod deosebit. Această zonă a Maramureșului este una deosebită și din punct de vedere turistic și cu toții merităm să avem parte de confort atunci când circulăm pe drumurile noastre”, a precizat Gabriel Zetea, șeful administrației județene.

Biroul de presă al Consiliului Județean Maramureș
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Link-uri rapide

Informaţii utile

MaraQuality

Măsuri de management privind creşterea gradului de informare şi conştientizare din Parcul Naţional Munţii Rodnei

Circuitul bisericilor de lemn din Transilvania de Nord

Reabilitare traseu de drum județean Baia Sprie (DN 18) - Cavnic (DJ 184) - Ocna Șugatag (DJ 109F) - Călinești (DJ185) - Bârsana (DJ185)

Pl@NETour - Crearea unui produs de turism ştiinţific şi infrastructură o reţea de cooperare transfrontalieră în domeniul turismului ştiinţific în Maramureş şi Transcarpathia

Centru Educațional Demonstrativ pentru Energie Durabilă – Centrul SEED

Reabilitarea Spitalului Judeţean de Urgenţă "Dr. Constantin Opriş" – Baia Mare

Creşterea capacităţii de management şi de răspuns în situaţii de dezastre naturale în regiunea transfrontalieră

site vechi site vechi
© 2018 Consiliul Judeţean Maramureş. All Rights Reserved.
Powered by Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.