Accessibility Tools

Primele schimburi bilaterale între Maramureș și Cantal în 2023

Ca urmare a semnării acordului de înfrățire cu departamentul Cantal (Fr) în 7 noiembrie 2022, delegația Consiliului Judeţean Maramureș a efectuat vizita de reciprocitate în departamentul Cantal în perioada 24-27 aprilie 2023. Scopul acestei vizite a fost stabilirea planului de acțiune comun pe anul 2023-2024, în contextul cunoașterii resurselor naturale și de patrimoniu de care dispune regiunea înfrățită.

În prima zi, reprezentanții departamentului înfrățit au prezentat cea mai importantă resursă naturală a zonei: marele sit natural Puy Mary, cea mai mare zonă protejată cu munți vulcanici din Franța. Vicepreședintele departamentului Cantal, Philippe Fabre, este și președintele organizației ce gestionează din punct de vedere turistic zona. Se fac eforturi pentru a atragerea turiștilor în zonă, iar astfel acest traseu a fost inclus în traseul Turului Franței.
În a doua zi a vizitei, accentul a fost pus pe pregătirea viitoarelor înfrățiri la nivel administrativ între localități din cele două regiuni înfrățite. Astfel, prima localitate vizitată a fost Vic sur Cere, care este prototipul unei comune franceze de munte unde se pune accent pe atragerea populației prin servicii și o infrastructură socială competitive. Localitatea ce era faimoasă pentru apa minerală din zonă, a trebuit să se reorienteze spre alte modalități ingenioase de atragere a turiștilor ca urmare a sistării exploatării acestor resurse naturale.

Stațiunea de schi montan Lioran este un alt punct de atragere a turiștilor în departamentul Cantal. Deși concurează cu alte stațiuni de schi faimoase din Franța, Lioran oferă prețuri accesibile și o infrastructură ce permite prelungirea sezonului. Se dorește deschiderea unei colaborări cu o stațiune similară din Maramureș.

Reprezentanții birourilor de turism din Cantal și Maramureș au stabilit un plan de lucru comun, iar un prim schimb va viza cunoașterea reciprocă a instrumentele și modalitățile de măsurare și profilarea a turiștilor ce vizitează cele două regiuni înfrățite.

Concluziile vizitei reprezentanților Maramureșului în Cantal au fost expuse în cadrul unei conferințe de presă, găzduite de președintele Departamentului Cantal, Bruno Faure.

Radu Trufan, vicepreședintele Consiliului Județean Maramureș, a declarat: ”Mulțumesc pentru primirea făcută de partenerii și “înfrățiții” noștri din Cantal și sunt extrem de nerăbdător în a pune în aplicare toate ideile și inițiativele agreate în cadrul acestei vizite. Vom lansa un apel de intenție către localitățile noastre pentru a realiza înfrățiri administrative cu cele din Cantal. Sunt în desfășurare deja o serie de schimburi între tineri la nivel de proiecte Erasmus, pe care dorim să le extindem atât în mediul universitar cât și la nivel de schimb de aparat de specialitate în administrație”.

În toamnă, reprezentanții Cantal sunt așteptați în județul Maramureș pentru o misiune economică, un schimb între birourile de turism, cât și pentru a semna primele scrisori de intenție în vederea realizării unor înfrățiri între administrațiile locale din cele două regiuni. Se preconizează, de asemenea, participarea unui producător local de brânzeturi și de vin la unul dintre târgurile de produse locale ce sunt organizate de instituțiile noastre subordonate.

Biroul de presă al Consiliului Județean Maramureș
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Link-uri rapide

Informaţii utile


Tabără de excelență - PUNTE educațională Maramureș-Hîncești-Strășeni-Ungheni, ediția 2024

Tabără de excelență în Maramureș - PUNTE educațională Maramureș-Hîncești-Strășeni-Ungheni

COMAND – Sincronizarea intervențiilor în situații de urgență în regiunea de graniță

Proiectul REDUCES

MaraQuality

Proiectul FoodChains4Europe aprobat spre finanţare în cadrul programului INTERREG EUROPE

Măsuri de management privind creşterea gradului de informare şi conştientizare din Parcul Naţional Munţii Rodnei

Circuitul bisericilor de lemn din Transilvania de Nord

Reabilitare traseu de drum județean Baia Sprie (DN 18) - Cavnic (DJ 184) - Ocna Șugatag (DJ 109F) - Călinești (DJ185) - Bârsana (DJ185)

Pl@NETour - Crearea unui produs de turism ştiinţific şi infrastructură o reţea de cooperare transfrontalieră în domeniul turismului ştiinţific în Maramureş şi Transcarpathia

Centru Educațional Demonstrativ pentru Energie Durabilă – Centrul SEED

Reabilitarea Spitalului Judeţean de Urgenţă "Dr. Constantin Opriş" – Baia Mare

© 2018 Consiliul Judeţean Maramureş. All Rights Reserved.