ULTIMĂ ORĂ
Gheorghe Buda, primarul din Șomcuta Mare a precizat că, în ceea ce privește proiectele finanțate în sistemul de învățământ, orașul pe care îl conduce mai are două astfel de contracte aflate în derulare, încă din anul 2016. ”Este vorba despre extinderea Liceului ”Ioan Buteanu” și extinderea Grădiniței cu Program Prelungit din Șomcuta Mare, astfel că, odată finalizate și noile proiecte pentru care am semnat contractele de finanțare, unitățile școlare Șomcuta Mare vor asigura condiții deosebite pentru desfășurarea procesului instructiv-educativ. Pe lângă proiectele finanțate pe PNDL, din bugetul local al orașului, în anul financiar 2018, vom finaliza Căminul cultural din Finteușu Mare și Baza sportivă din Șomcuta Mare”, a declarat primarul orașului Șomcuta, Gheorghe Buda.
Președintele Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Zetea le-a vorbit aleșilor locali despre proiectele finanțate pe Programul Național de Dezvoltare Locală care se desfășoară în întreg județul și i-a felicitat pentru finanțările obținute în Șomcuta Mare. Șeful administrației județene a amintit despre proiectele europene care au fost obținute de Consiliul Județean și a subliniat faptul că este extrem de important să fie atrase cât mai multe fonduri în județ, atât bani guvernamentali, cât și europeni. ”M-am bucurat să mă regăsesc în mijlocul celor din Șomcuta Mare, aici unde primarul Gheorghe Buda a dovedit, încă din vremea în care era viceprimar, că știe să facă o bună administrație. L-am asigurat pe edilul din Șomcuta, dar și întregul Consiliu Local de faptul că, instituția Consiliului Județean și eu, personal, le vom acorda tot sprijinul pentru implementarea altor proiecte extrem de importante în comunitate: aducțiunea de apă, reabilitarea străzilor etc. Am felicitat Consiliul Local pentru votul acordat în unanimitate proiectelor importante pentru locuitorii orașului Șomcuta Mare, respectiv obținerea unei sume care depășește 4 milioane de lei pentru reabilitarea școlilor și construirea unei creșe cu două grupe și așteptăm semnarea altor proiecte, în cel mai scurt timp”, a declarat președintele Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Zetea.
Și senatorul Liviu Marian Pop, președintele Comisiei pentru Învățământ din Senatul României a declarat faptul că, majoritatea școlilor din Maramureș au fost prinse la finanțare pe PNDL, autorizarea acestora și investițiile în infrastructura de educație fiind o prioritate pentru Guvernului României.
Biroul de presă al Consiliului Județean Maramureș