ULTIMĂ ORĂ
Această activitate s-a desfășurat cu sprijinul Consiliul Județean Maramureș – lider de consorțiu și al reprezentantului guvernului în teritoriu – prefectul Florian Sălăjeanu, fiind o etapă esențială în procesul de acreditare.
Conform procedurilor, ARACIS evaluează atât capacitatea instituțională a universității, cât și resursele logistice și umane oferite de partenerii din consorțiu.
Vizita s-a încheiat cu rezultate pozitive, fiind formulate doar câteva recomandări minore care vor fi implementate în viitorul apropiat. Se estimează că procesul de acreditare se va finaliza în luna iunie 2025, printr-un act normativ, ceea ce va permite organizarea unei sesiuni de admitere la Baia Mare în toamna acestui an.
Inițiativa are ca obiectiv atragerea tinerilor maramureșeni către învățământul universitar local, oferindu-le oportunitatea de a studia într-un program modern, axat pe pregătirea practică în colaborare directă cu mediul economic. Astfel, proiectul contribuie la consolidarea ofertei educaționale din județ și la menținerea tinerilor în Maramureș.
Pentru mai multe informații despre admiterea la această specializare, despre învățământul dual și activitatea consorțiului vă invităm să urmăriți canalele oficiale ale Consiliului Județean Maramureș și ale Universității de Vest „Vasile Goldiș”.
Biroul de presă al Consiliului Județean Maramureș