ULTIMĂ ORĂ
Spitalul de Boli Infecțioase și Psihiatrie Baia Mare va beneficia de aproape 10 milioane de lei pentru achiziționarea unui aparat RMN, ceea ce va permite investigarea completă a pacienților în cadrul acelei unități, fără a mai depinde de transferul acestora către alte spitale.
„Este o veste extraordinară pentru sistemul medical din județul nostru. Vorbim de investiții care vin în sprijinul direct al pacienților și care răspund unor nevoi reale: scurtarea timpilor de așteptare, creșterea calității actului medical și facilitarea accesului la investigații moderne.
La Spitalul Județean vom avea, pentru prima dată, două RMN-uri funcționale, ceea ce înseamnă de două ori mai mulți pacienți diagnosticați la timp, cu mai puțină suferință și mai multă speranță. Îl felicit pe dr. Rareș Pop, managerul interimar, pentru implicarea din primele zile de mandat și pentru obiectivele clare pe care le-a asumat. În același timp, doresc să-i mulțumesc și doamnei Ludovica Rusu, managerul Spitalului de Boli Infecțioase și Psihiatrie, pentru profesionalismul și echilibrul cu care a condus în toți acești ani o unitate medicală de elită. Le suntem alături, le susținem eforturile și vom continua să muncim împreună pentru ca fiecare pacient care trece pragul acestor spitale să fie tratat la cel mai înalt nivel”, a declarat Gabriel Zetea, președintele Consiliului Județean Maramureș.
Totodată, Consiliul Județean Maramureș mulțumește ministrului Sănătății, Alexandru Rogobete, pentru sprijinul acordat și pentru dialogul deschis care a făcut posibilă această finanțare esențială.
Biroul de presă al Consiliului Județean Maramureș