Accessibility Tools

Liceul Tehnologic din Repedea va fi reabilitat cu aproximativ 2,5 milioane de lei


La ultima ședință a Consiliului Local din Repedea a fost semnat contractul de finanțare pentru proiectul privind modernizarea Liceului Tehnologic din comună. Documentația a fost depusă pe Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL2) la Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene (MDRAPFE). Obiectul contractului îl constituie alocarea unei finanțări din Bugetul Ministerului Dezvoltării, în sumă totală de 2.274.338,12 lei, pentru realizarea obiectului de investiții ”Reabilitare și modernizare Liceul Tehnologic Repedea corpul A, B, și C, localitatea Repedea, comuna Repedea, județul Maramureș”. Valoarea totală a investiției este de 2.395.189,00 lei. La ședința CL Repedea a participat și șeful administrației județene, Gabriel Zetea.
La ultima ședință a Consiliului Local din Repedea a fost semnat contractul de finanțare pentru proiectul privind modernizarea Liceului Tehnologic din comună. Documentația a fost depusă pe Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL2) la Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene (MDRAPFE). Obiectul contractului îl constituie alocarea unei finanțări din Bugetul Ministerului Dezvoltării, în sumă totală de 2.274.338,12 lei, pentru realizarea obiectului de investiții ”Reabilitare și modernizare Liceul Tehnologic Repedea corpul A, B, și C, localitatea Repedea, comuna Repedea, județul Maramureș”. Valoarea totală a investiției este de 2.395.189,00 lei. La ședința CL Repedea a participat și șeful administrației județene, Gabriel Zetea.

Primarul comunei Repedea, Ioan Miculaiciuc s-a declarat încântat de faptul că președintele CJ Maramureș a ales să fie alături de administrația locală, și i-a prezentat acestuia alte două proiecte depuse pe PNDL, în comuna Repedea, respectiv asfaltarea a 7,5 kilometri de drum comunal, cu o valoare totală a investiției de aproape șapte milioane de lei (1,5 milioane de euro), precum și un proiect pentru introducerea canalizării pe o distanță de 20 de kilometri, valoarea totală solicitată fiind de aproximativ 6 milioane de euro. „În ceea ce privește proiectul de asfaltare a străzilor, documentația este finalizată și sperăm să obținem finanțarea în cel mai scurt timp, iar pentru proiectul de finalizare s-au mai cerut câteva documente pe care le vom transmite în timp optim”, a declarat primarul comunei Repedea, Ioan Miculaiciuc.

Gabriel Zetea: Am promis CL Repedea sprijin în obținerea finanțării pentru proiectul de reabilitare a rețelei de străzi

Prezent la acest moment festiv, președintele Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Zetea a declarat că se bucură să vadă că există atât de multe administrații locale care își doresc să realizeze investiții în îmbunătățirea infrastructurii educaționale din județ.

”Pe lângă acest proiect important finanțat din fonduri guvernamentale, am promis încă o dată, în fața Consiliului Local Repedea, sprijin în obținerea finanțării unui nou proiect în valoare de șapte milioane de lei (7.000.000) pentru reabilitarea rețelei de străzi. Acest proiect, corelat cu demararea de către Consiliul Județean Maramureș a lucrărilor pe DJ 187, pe Valea Ruscovei, direcția Leordina – Ruscova – Repedea – Poienile de sub Munte va schimba complet fața comunei. Vom purta discuții în săptămânile următoare și cu reprezentanții Vital, pentru a putea corela aceste investiții și cu lucrările finanțate pe Programul Operațional pentru Infrastructura Mare (POIM), în ceea ce privește apa și canalizarea. Felicit Consiliul Local Repedea, dar și entuziasmul primarului Ioan Miculaiciuc în preluarea multor proiecte pe care unii le considerau pierdute în comună. Suntem mai optimiști în acest moment și mă bucur să văd termene ambițioase, astfel încât, în 2018 și 2019, aceste proiecte să fie finalizate”, a precizat șeful administrației județene, Gabriel Zetea.

Biroul de presă al Consiliului Județean Maramureș


Evaluaţi acest articol
(0 voturi)
Ultima modificare Sâmbătă, 11 Noiembrie 2017 09:50

Link-uri rapide

Informaţii utile


Tabără de excelență - PUNTE educațională Maramureș-Hîncești-Strășeni-Ungheni, ediția 2024

Tabără de excelență în Maramureș - PUNTE educațională Maramureș-Hîncești-Strășeni-Ungheni

COMAND – Sincronizarea intervențiilor în situații de urgență în regiunea de graniță

Proiectul REDUCES

MaraQuality

Proiectul FoodChains4Europe aprobat spre finanţare în cadrul programului INTERREG EUROPE

Măsuri de management privind creşterea gradului de informare şi conştientizare din Parcul Naţional Munţii Rodnei

Circuitul bisericilor de lemn din Transilvania de Nord

Reabilitare traseu de drum județean Baia Sprie (DN 18) - Cavnic (DJ 184) - Ocna Șugatag (DJ 109F) - Călinești (DJ185) - Bârsana (DJ185)

Pl@NETour - Crearea unui produs de turism ştiinţific şi infrastructură o reţea de cooperare transfrontalieră în domeniul turismului ştiinţific în Maramureş şi Transcarpathia

Centru Educațional Demonstrativ pentru Energie Durabilă – Centrul SEED

Reabilitarea Spitalului Judeţean de Urgenţă "Dr. Constantin Opriş" – Baia Mare

© 2018 Consiliul Judeţean Maramureş. All Rights Reserved.