Accessibility Tools

Ionel Bogdan: Susținem dezvoltarea economică a regiunilor din zona Munților Carpați

17 Mai 2021 658
Președinții Consiliilor Județene din Maramureș, Sălaj și Bistrița-Năsăud au semnat recent o rezoluție comună de susținere și promovare la nivel european a unei “Strategii macro-regionale pentru regiunea Carpaților”, un gest susținut de o largă majoritate a președinților județelor din Nord-Estul României (Bacău, Botoșani, Iași, Neamț, Suceava, Vaslui), alături de regiuni partenere din Ucraina, Polonia și Slovacia. Evenimentul vine în contextul conturării tot mai pregnant a necesității promovării la nivel european a unei “Strategii macro-regionale pentru regiunea Carpaților” ca un document-cheie în dezvoltarea economică a regiunilor din zona Munților Carpați.
La inițiativa președintelui Consiliului Județean Maramureș, Ionel Ovidiu Bogdan, în urma discuțiilor avute cu partenerul polonez, Wladyslaw Ortyl, mareșalul Voievodatului Podkarpackie cu care Maramureșul este înfrățit, s-a promovat o Rezoluție Comună a reprezentanților județelor din Nord-Vestul României.

Rezoluția Comună are ca obiectiv principal susținerea și promovarea efortului comun internațional de elaborare a unei “Strategii macro-regionale pentru regiunea Carpaților” similare și cu impactul economic ca al celor existente deja la nivel european, cum ar fi Strategiile Uniunii Europene pentru regiunea Alpilor, Dunării, Mării Baltice sau a Adriaticii.

Rezoluția a fost semnată deja de președinții Consiliilor Județene din Maramureș, Sălaj și Bistrița-Năsăud, urmând a fi primite răspunsuri și din partea celorlalte județe parte componentă a zonei de Nord-Vest a României, respectiv Cluj, Bihor, Satu Mare.

“Alături de președinții Consiliilor Județene Sălaj și Bistrița-Năsăud îi invităm public pe toți colegii mei din zona de Nord-Vest a României, din Cluj, Bihor și Satu Mare să se ralieze acestui demers important pentru viitorul regiunilor ce se întind de-a lungul Munților Carpați. Semnarea acestei rezoluții-apel de susținere și promovare a unei viitoare Strategii Macro-regionale pentru regiunile Carpaților este un semnal comun puternic pe care-l putem transmite la nivelul instituțiilor europene relevante alături de partenerii noștri internaționali care au semnat deja un astfel de document: Polonia, Slovacia, Ucraina. În calitate de membru supleant în cadrul Comitetului European al Regiunilor mă voi preocupa de promovarea acestui proiect alături de colegii mei, deoarece cu toții trebuie să înțelegem că Munții Carpați și oamenii care trăiesc în aceste zone au nevoie de resurse importante pentru dezvoltare”, a declarat în acest context președintele Consiliului Județean Maramureș, Ionel Ovidiu Bogdan.

Pentru susținerea viitoarei „Strategii Macro-regionale pentru regiunile Carpaților”, ca document-cheie în dezvoltarea pe toate palierele a regiunilor ce se întind în zona geografică a Munților Carpați s-au exprimat prin semnătură deja toate județele din Nord-Estul României (Bacău, Botoșani, Iași, Neamț, Suceava, Vaslui), Centru (Brașov) și regiunile din Polonia (Podkarpackie, Malopolskie, Silezia), Ucraina (Zakarpattia Lviv, Ivano-Frankivsk, Chernivtsi), Slovacia (toate cele 8 regiuni).

Biroul de presă al Consiliului Județean Maramureș
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Link-uri rapide

Informaţii utile


Tabără de excelență - PUNTE educațională Maramureș-Hîncești-Strășeni-Ungheni, ediția 2024

Tabără de excelență în Maramureș - PUNTE educațională Maramureș-Hîncești-Strășeni-Ungheni

COMAND – Sincronizarea intervențiilor în situații de urgență în regiunea de graniță

Proiectul REDUCES

MaraQuality

Proiectul FoodChains4Europe aprobat spre finanţare în cadrul programului INTERREG EUROPE

Măsuri de management privind creşterea gradului de informare şi conştientizare din Parcul Naţional Munţii Rodnei

Circuitul bisericilor de lemn din Transilvania de Nord

Reabilitare traseu de drum județean Baia Sprie (DN 18) - Cavnic (DJ 184) - Ocna Șugatag (DJ 109F) - Călinești (DJ185) - Bârsana (DJ185)

Pl@NETour - Crearea unui produs de turism ştiinţific şi infrastructură o reţea de cooperare transfrontalieră în domeniul turismului ştiinţific în Maramureş şi Transcarpathia

Centru Educațional Demonstrativ pentru Energie Durabilă – Centrul SEED

Reabilitarea Spitalului Judeţean de Urgenţă "Dr. Constantin Opriş" – Baia Mare

© 2018 Consiliul Judeţean Maramureş. All Rights Reserved.