Accessibility Tools

Ionel Bogdan: Palatul Administrativ este în proprietatea județului Maramureș

18 Mai 2023 273
Guvernul a adoptat, în ședința de ieri, Hotărârea privind trecerea din domeniul public al statului în domeniul public al Judeţului Maramureş a clădirii din Baia Mare, strada Gheorghe Șincai 46, în care își desfășoară activitatea peste 13 instituții publice din județ.

Prin soluționarea situației juridice a clădirii se crează și oportunitatea de accesare a fondurilor europene pentru finanțarea proiectului de reabilitare integrală a imobilului, în valoare de 23 de milioane de euro.
Cererea de finanțare va fi depusă în luna iunie 2023, prin Programul Operațional Regional, iar lucrările de reabilitare vor începe din această toamnă. Durata estimată de execuție a proiectului este de 24 de luni de la începerea lucrărilor.

“Mulțumesc premierului Nicolae Ciucă, ministrului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Cseke Attila, pentru susținerea acestui demers și pentru sprijinul pe care îl oferă județului Maramureș.

Mulțumesc arhitectului-șef din cadrul Consiliului Județean Maramureș, George Lazăr, și colegilor care s-au implicat în soluționarea situației juridice a Palatului Administrativ din Baia Mare”
, a transmis Ionel Bogdan, președinte Consiliul Județean Maramureș.

Biroul de presă al Consiliului Județean Maramureș
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Link-uri rapide

Informaţii utile


Tabără de excelență - PUNTE educațională Maramureș-Hîncești-Strășeni-Ungheni, ediția 2024

Tabără de excelență în Maramureș - PUNTE educațională Maramureș-Hîncești-Strășeni-Ungheni

COMAND – Sincronizarea intervențiilor în situații de urgență în regiunea de graniță

Proiectul REDUCES

MaraQuality

Proiectul FoodChains4Europe aprobat spre finanţare în cadrul programului INTERREG EUROPE

Măsuri de management privind creşterea gradului de informare şi conştientizare din Parcul Naţional Munţii Rodnei

Circuitul bisericilor de lemn din Transilvania de Nord

Reabilitare traseu de drum județean Baia Sprie (DN 18) - Cavnic (DJ 184) - Ocna Șugatag (DJ 109F) - Călinești (DJ185) - Bârsana (DJ185)

Pl@NETour - Crearea unui produs de turism ştiinţific şi infrastructură o reţea de cooperare transfrontalieră în domeniul turismului ştiinţific în Maramureş şi Transcarpathia

Centru Educațional Demonstrativ pentru Energie Durabilă – Centrul SEED

Reabilitarea Spitalului Judeţean de Urgenţă "Dr. Constantin Opriş" – Baia Mare

© 2018 Consiliul Judeţean Maramureş. All Rights Reserved.