Accessibility Tools

Hotărârile autorităţii deliberative

privind darea în administrarea Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Maramureş a unor bunuri din domeniul public al judeţului Maramureş aparţinând Centrului de Îngrijire şi Asistenţă Poienile de Sub Munte
privind aprobarea retragerii dreptului de administrare asupra unor imobile din domeniul public al judeţului Maramureş de la SC.PROTEPALNT Maramureş S.R.L.
privind aprobarea dării în folosinţă gratuită a unor spaţii din domeniul public al judeţului Maramureş Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului – Protopopiatul Vişeu
privind aprobarea transmiterii în administrarea Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului, a drumului judeţean DJ 108E şi a terenului aferent acestuia, pe perioada realizării proiectelor prioritare din cadrul Programul Naţional de Dezvoltare a Infrastructurii, aprobat prin OUG nr. 105/2010
privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul „Extindere garaje pentru autospeciale SMURD – judeţul Maramureş”
privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici pentru drumul judeţean 108E cuprins în Programul Naţional de Dezvoltare a Infrastructurii, aprobat prin OUG nr. 105/2010
pentru aprobarea repartizării unei sume din cota de 20% calculată din cotele şi sumele defalcate din unele venituri ale statului pentru susţinerea programelor de dezvoltare locală şi pentru susţinerea proiectelor de infrastructură care necesită cofinanţare locală pe anul 2011
privind utilizarea excedentului pe anul 2011 pentru finanţarea unor cheltuieli ale secţiunii de dezvoltare
privind aprobarea rectificării bugetului propriu al judeţului pe anul 2011
privind aprobarea activităţilor Judeţului Maramureş în managementul şi implementarea proiectului „Îmbunătăţirea dotării cu echipamente a bazelor operaţionale pentru situaţii de urgenţă din Transilvania de Nord – etapa a II-a” şi a cheltuielilor Judeţului Maramureş legate de proiect
privind aprobarea structurii serviciilor specifice si a tarifelor prin care se constituie veniturile proprii ale Camerei Agricole Judetene Maramures
privind însuşirea Raportului de evaluare pentru vânzarea unui spaţiu medical şi a terenului aferent situate în Baia Mare, str. Gh. Bilaşcu nr. 22A
privind aprobarea vânzării unor imobile din domeniul privat al judeţului Maramureş
privind aprobarea retragerii dreptului de administrare asupra unor spaţii din domeniul public al judeţului, situate în imobilul din Vişeu de Sus, str. 22 Decembrie, nr. 30 A, de la Consiliul local al oraşului Vişeu de Sus
privind aprobarea includerii unor imobile aparţinând Centrului de Ingrijire şi Asistenţă Poienile de Sub Munte în domeniul public al judeţului Maramureş
pentru aprobarea rezultatelor finale ale evaluării managerilor la instituţiile de cultură de sub autoritatea Consiliului judeţean Maramureş
pentru aprobarea repartizării unei sume din cota de 20% calculată din cotele şi sumele defalcate din unele venituri ale statului pentru susţinerea programelor de dezvoltare locală şi pentru susţinerea proiectelor de infrastructură care necesită cofinanţare locală pe anul 2011
pentru aprobarea conturilor anuale de execuţie a bugetelor pe anul 2010 pentru bugetul propriu al judeţului
privind aprobarea rectificării bugetului propriu al judeţului pe anul 2011
pentru aprobarea Studiului de Fezabilitate si a indicatorilor tehnico-economici ai proiectului „Extinderea şi reabilitarea infrastructurii de apă şi apă uzată în judeţul Maramureş”

Link-uri rapide

Informaţii utile


Tabără de excelență - PUNTE educațională Maramureș-Hîncești-Strășeni-Ungheni, ediția 2024

Tabără de excelență în Maramureș - PUNTE educațională Maramureș-Hîncești-Strășeni-Ungheni

COMAND – Sincronizarea intervențiilor în situații de urgență în regiunea de graniță

Proiectul REDUCES

MaraQuality

Proiectul FoodChains4Europe aprobat spre finanţare în cadrul programului INTERREG EUROPE

Măsuri de management privind creşterea gradului de informare şi conştientizare din Parcul Naţional Munţii Rodnei

Circuitul bisericilor de lemn din Transilvania de Nord

Reabilitare traseu de drum județean Baia Sprie (DN 18) - Cavnic (DJ 184) - Ocna Șugatag (DJ 109F) - Călinești (DJ185) - Bârsana (DJ185)

Pl@NETour - Crearea unui produs de turism ştiinţific şi infrastructură o reţea de cooperare transfrontalieră în domeniul turismului ştiinţific în Maramureş şi Transcarpathia

Centru Educațional Demonstrativ pentru Energie Durabilă – Centrul SEED

Reabilitarea Spitalului Judeţean de Urgenţă "Dr. Constantin Opriş" – Baia Mare

© 2018 Consiliul Judeţean Maramureş. All Rights Reserved.