ULTIMĂ ORĂ
CONSILIUL JUDEŢEAN

ROMÂNIA
HOTĂRÂRE
privind solicitarea trecerii din domeniul public al Comunei Rozavlea în domeniul public al Județului Maramureș a unui teren în suprafață de 763 mp în vederea realizării obiectivului de investiții ”Parcare la drum județean DJ 186 km 25+000 Rozavlea”
Având în vedere:
- Referatul de aprobare al Președintelui Consiliului Județean Maramureș;
- Raportul de specialitate al Direcției Arhitect Șef nr. 1501/2023;
- Raportul de specialitate al Direcției Juridice nr. 24656 / 2023;
- Hotărârea Consiliului Județean Maramureș nr. 433/22.12.2022 privind declanșarea procedurilor de expropiere pentru lucrarea de utilitate publică de interes județean “Parcare la drum județean DJ 186 km 25+000 Rozavlea”, județul Maramureș;
- Extras C.F. 51901 – Rozavlea;
- art. 294 din O.U.G. 57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
- Legii 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes național, județean și local, cu modificările și completările ulterioare;
În temeiul art. 173, alin. (1), lit. d) și f), art. 182 alin. (1), art. 196, alin. (1), lit. a) din O.U.G. 57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
Consiliul Judeţean Maramureş adoptă prezenta:
HOTĂRÂRE
Art.1. Se aprobă solicitarea trecerii din domeniul public al Comunei Rozavlea în domeniul public al Județului Maramureș a unui teren în suprafață de 763 mp, înscris în C.F. 51901 – Rozavlea, nr. cadastral 51901.
Art.2. Terenul prevăzut la art. 1 va fi utilizat pentru realizarea obiectivului de investiții ”Parcare la drum județean DJ 186 km 25+000 Rozavlea”.
Art.3. Prezenta hotărâre se publică în Monitorul Oficial Local Maramureș şi se comunică:
- Instituţiei Prefectului - judeţul Maramureş;
- Direcţiei Economice;
- Direcţiei Juridice;
- Direcţiei Arhitect Șef;
- Comunei Rozavlea.
PREŞEDINTE
Ionel Ovidiu BOGDAN
Contrasemnează,
SECRETAR GENERAL AL JUDEŢULUI
Aurica TODORAN
Nr. 9 Baia Mare, 26 ianuarie 2023
Prezenta hotărâre a fost adoptată cu 34 de voturi „pentru” în ședința ordinară a Consiliului Județean Maramureș din 26 ianuarie 2023 . Au fost prezenți 34 din 35 de membri ai consiliului județean.