ULTIMĂ ORĂ
CONSILIUL JUDEŢEAN

ROMÂNIA
HOTĂRÂRE
privind participarea Consiliului Judeţean Maramureș la organizarea proiectului cultural „Festivalul de Teatru Contemporan pentru Tineret ACTING”, ediția a IX- a
Având în vedere:
- Raportul de specialitate al Direcției Economice nr. 5854/2023;
- Referatul de aprobare al Președintelui Consiliului Judeţean Maramureş;
- Raportul de specialitate al Direcției Juridice nr. 6039 /2023;
- Raportul de specialitate al Biroului de Turism și Promovare a Județului nr. 6032/2023;
- Adresa Asociației Tineri în Teatru Acting nr. 5/21.02.2023 înregistrată la Consiliul Judeţean Maramureş sub nr. 4189/21.02.2023;
În temeiul prevederilor art. 173, alin. (1), lit. e), alin. (7), lit. a), art. 182, alin. (1), ale art. 196, alin. (1), lit. a) precum şi ale art. 243 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările şi completările ulterioare;
Consiliul Judeţean Maramureş adoptă prezenta
HOTĂRÂRE:
Art.1. Se aprobă participarea U.A.T. Județul Maramureş prin Consiliul Judeţean Maramureş la organizarea în comun cu Asociaţia Tineri în Teatru Acting a „Festivalului de teatru Contemporan pentru Tineret ACTING”, ediția a IX – a, care se va desfășura la Teatrul Municipal Baia Mare, în perioada 30 martie – 2 aprilie 2023. Art.2. Se aprobă încheierea Acordului de cooperare între U.A.T. Județul Maramureș prin Consiliul Judeţean Maramureş cu Asociaţia Tineri în Teatru Acting, conform anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.3. Se aprobă alocarea sumei de 19.400 lei din fondul de rezervă la dispoziția Consiliului Județean Maramureș, prevăzut în bugetul județului Maramureș pe anul 2023, în vederea participării la realizarea proiectului prevăzut la art.1.
Art.4. Hotărârea se publică în Monitorul Oficial Local Maramureş şi se comunică:
- Instituției Prefectului - Judeţul Maramureş;
- Direcției Juridice;
- Direcției Economice;
- Biroului de Turism și Promovare a Județului;
- Asociației Tineri în Teatru Acting.
PREŞEDINTE
Ionel - Ovidiu Bogdan
Contrasemnează,
SECRETAR GENERAL AL JUDEŢULUI
Aurica Todoran
Nr. 80 Baia Mare, 17 martie 2023
Prezenta hotărâre a fost adoptată cu 24 voturi „pentru” şi trei neparticipări la vot în ședința extraordinară a Consiliului Județean Maramureș din data de 17 martie 2023. Au fost prezenți 27 din 35 de membri ai consiliului județean.