Accessibility Tools

Hotărârea nr. 60 din 29.03.2007

ROMÂNIA
JUDEŢUL MARAMUREŞ
CONSILIUL JUDEŢEAN

HOTĂRÂRE
privind stabilirea Comisiei pentru efectuarea cercetării prealabile în vederea declarării utilităţii publice pentru obiectivul de interes local „Rebilitarea Drumului Nordului", judeţul Maramureş

          Având în vedere Expunerea de motive a preşedintelui Consiliului judeţean Maramureş, referatul nr. 411/23.03.2007 al Secretariatului Comisiilor pentru efectuarea cercetării prealabile în vederea declarării utilităţii publice pentru lucrări de interes local din cadrul Direcţiei Tehnice precum şi avizul comisiei de specialitate,
          Având în vedere prevederile art. 7, din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică şi art. 6 din Regulamentul privind procedura de lucru a comisiilor pentru efectuarea cercetării prealabile, aprobat prin Hotărârea Guvernului României nr. 583/1994;
          În temeiul art: 91 alin (1), litera f) şi art. 97 din Legea nr. 215/2001, privind administraţia publică locală, republicată.
          Consiliul judeţean Maramureş adoptă prezenta

HOTĂRÂRE

          Art.1. Se stabileşte Comisia pentru efectuarea cercetării prealabile în vederea declarării utilităţii publice pentru obiectivul de interes local „Reabilitarea Drumului Nordului", judeţul Maramureş în următoarea componenţă:
  1. Grazziella Adriana Bolma, director executiv adjunct la Direcţia Tehnică – CJMM - preşedinte
  2. Păcurar Dumitru, viceprimar al comunei Ardusat - membru
  3. Neagoş loan, responsabil cu probleme de urbanism la Primăria Ardusat - membru
  4. Mureşan Floare, viceprimar al comunei Fărcaşa - membru
  5. Bura lacob, responsabil cu probleme de urbanism la Primăria comunei Fărcaşa - membru
  6. Dragoş loan, viceprimar al comunei Gîrdani - membru
  7. Băbaş Vasile, consilier, Consiliul local al comunei Gârdani - membru
  8.  Iluţiu loan, viceprimar al comunei Sălsig - membru
  9. Pop Dinu, consilier, Consiliul local al comunei Sălsig - membru
  10. Pop Nelu Eugen, viceprimar al comunei Ariniş - membru
  11. Mărieş Ionel, responsabil cu probleme de urbanism la Primăria Ariniş – membru
  12. Sabadâş Adrian, viceprimar al comunei Băseşti - membru
  13. Blidar Gheorghe, consilier, Consiliul local al comunei Băseşti - membru
  14. Horincar Milian, viceprimar al comunei Oarţa de Jos - membru
  15. Radu Gherman, consilier, Consiliul local al comunei Oarţa de Jos - membru
  16. Mojolic Lazăr-Gheorghe – secretar al comisiei.
          Art.2. Prezenta hotărâre se publică în Monitorul oficial al judeţului şi se comunică:
  • Instituţiei Prefectului - judeţul Maramureş;
  • Direcţiei Juridice, Administraţie şi Relaţii Publice;
  • Direcţiei Tehnice;
  • Membrilor comisiei.

Prezenta hotărâre a fost adoptată în unanimitate de voturi în şedinţa ordinară a Consiliului judeţean Maramureş din data de 29 martie 2007.

PREŞEDINTE,
Marinel KOVACS
Contrasemnează,
SECRETAR AL JUDEŢULUI
Dumitru Dumuta
Baia Mare, 29 martie 2007
Nr. 60

Link-uri rapide

Informaţii utile


Tabără de excelență - PUNTE educațională Maramureș-Hîncești-Strășeni-Ungheni, ediția 2024

Tabără de excelență în Maramureș - PUNTE educațională Maramureș-Hîncești-Strășeni-Ungheni

COMAND – Sincronizarea intervențiilor în situații de urgență în regiunea de graniță

Proiectul REDUCES

MaraQuality

Proiectul FoodChains4Europe aprobat spre finanţare în cadrul programului INTERREG EUROPE

Măsuri de management privind creşterea gradului de informare şi conştientizare din Parcul Naţional Munţii Rodnei

Circuitul bisericilor de lemn din Transilvania de Nord

Reabilitare traseu de drum județean Baia Sprie (DN 18) - Cavnic (DJ 184) - Ocna Șugatag (DJ 109F) - Călinești (DJ185) - Bârsana (DJ185)

Pl@NETour - Crearea unui produs de turism ştiinţific şi infrastructură o reţea de cooperare transfrontalieră în domeniul turismului ştiinţific în Maramureş şi Transcarpathia

Centru Educațional Demonstrativ pentru Energie Durabilă – Centrul SEED

Reabilitarea Spitalului Judeţean de Urgenţă "Dr. Constantin Opriş" – Baia Mare

© 2018 Consiliul Judeţean Maramureş. All Rights Reserved.