Accessibility Tools

Hotărârea nr. 47 din 27.04.2016

JUDEŢUL MARAMUREŞ
CONSILIUL JUDEŢEAN
Stema RO
ROMÂNIA

HOTĂRÂRE
privind aprobarea promovării în parteneriat a proiectului „FoodChains 4 Europe – Lanțuri alimentare pentru Europa” în cadrul celui de-al doilea apel de proiecte al programului INTERREG Europe

          Având în vedere Expunerea de motive a Preşedintelui Consiliului judeţean Maramureş, Raportul nr. 1166 din 4.04.2016 al Biroului de Relaţii Externe din cadrul Direcţiei de Dezvoltare şi Implementare Proiecte şi vizele favorabile ale Comisiei pentru activităţi economico – financiare precum şi ale Comisiei pentru agricultură şi dezvoltare rurală;
          În temeiul prevederilor art. 91, alin. (6), lit. a) şi ale art. 97 din Legea nr. 215/2001 a administraţiei publice locale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
          Consiliul Judeţean Maramureş adoptă prezenta:

HOTĂRĂRE:

          Art.1. Se aprobă promovarea proiectului „FoodChains 4 Europe – Lanţuri alimentare pentru Europa” în parteneriat între Consiliul Județean Maramureș (România), provincia Flevoland (Olanda) - liderul parteneriatului, Universitatea de Stiinţe Aplicate Vilentum din Almere (Olanda), Fundaţia Euro Perspectives (Bulgaria), Universitatea de Tehnologii Alimentare Plovdiv (Bulgaria), Consiliul Local Metropolitan Oldham (Marea Britanie), Universitatea Metropolitană Manchester (Marea Britanie), Universitatea Catolică del Sacre Cuore Milano (Italia) şi regiunea Emilia - Romagna (Italia), care urmează să fie propus spre finanțare în cadrul celui de-al doilea apel de proiecte al programului INTERREG Europe.
          Art.2. Se aprobă co-finanțarea proiectului FoodChains 4 Europe cu echivalentul în lei a sumei de 28.100 euro, eșalonată pe o perioadă de 3 ani ani reprezentând 15% din valoarea proiectului, în situația în care finanțarea proiectului va fi acceptată de către Comisia Europeană.
          Art.3. Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se împuterniceşte Preşedintele Consiliului Judeţean Maramureş, care va fi mandatat să semneze orice documente necesare fazelor de cerere de finanţare şi de implementare a acestui proiect.
          Art.4. Prezenta hotărâre se publică în Monitorul oficial al judeţului şi se comunică:
  • Instituţiei Prefectului - judeţul Maramureş;
  • Direcţiei Juridice şi Administraţie Publică;
  • Direcţiei Economice și Patrimoniu;
  • Direcţiei de Dezvoltare şi Implementare Proiecte
  • Biroului Relaţii Externe.

Prezenta hotărâre a fost adoptată cu unanimitate de voturi în şedinţa ordinară din 27 aprilie 2016. Au fost prezenţi 30 din totalul de 35 membrii ai consiliului judeţean.

PREŞEDINTE,
Zamfir Ciceu
Contrasemnează,
SECRETAR AL JUDEŢULUI
Ioan Dragoş
Baia Mare, 27 aprilie 2016
Nr. 47

Link-uri rapide

Informaţii utile


Tabără de excelență - PUNTE educațională Maramureș-Hîncești-Strășeni-Ungheni, ediția 2024

Tabără de excelență în Maramureș - PUNTE educațională Maramureș-Hîncești-Strășeni-Ungheni

COMAND – Sincronizarea intervențiilor în situații de urgență în regiunea de graniță

Proiectul REDUCES

MaraQuality

Proiectul FoodChains4Europe aprobat spre finanţare în cadrul programului INTERREG EUROPE

Măsuri de management privind creşterea gradului de informare şi conştientizare din Parcul Naţional Munţii Rodnei

Circuitul bisericilor de lemn din Transilvania de Nord

Reabilitare traseu de drum județean Baia Sprie (DN 18) - Cavnic (DJ 184) - Ocna Șugatag (DJ 109F) - Călinești (DJ185) - Bârsana (DJ185)

Pl@NETour - Crearea unui produs de turism ştiinţific şi infrastructură o reţea de cooperare transfrontalieră în domeniul turismului ştiinţific în Maramureş şi Transcarpathia

Centru Educațional Demonstrativ pentru Energie Durabilă – Centrul SEED

Reabilitarea Spitalului Judeţean de Urgenţă "Dr. Constantin Opriş" – Baia Mare

© 2018 Consiliul Judeţean Maramureş. All Rights Reserved.