ULTIMĂ ORĂ
CONSILIUL JUDEŢEAN

ROMÂNIA
HOTĂRÂRE
privind darea în administrare la Spitalul Judeţean de Urgenţă „Dr. Constantin Opriș” Baia Mare a unui spațiu din imobilul situat în municipiul Baia Mare, str. Progresului, nr. 17
Având în vedere:
- Referatul de aprobare al Președintelui Consiliului Județean Maramureș;
- Raportul de specialitate al Direcției Arhitect Şef nr.2292/ 2019;
- Adresele nr. 6168/ 2019 a Serviciului de Ambulanță Județean Maramureș şi nr. 1338/ 2020 a Spitalului Județean de Urgență „Dr. Constantin Opriș” Baia Mare;
- avizele favorabile ale Comisiei pentru buget – finanţe, Comisiei pentru sănătate, muncă şi solidaritate socială, familie şi asistenţă socială precum şi ale Comisiei juridice şi de disciplină;
- art. 108 lit. a), art. 297, alin. (1), lit. a), alin. (2), art. 299 din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare;
- art. 867, 868, 869, din Codul civil aprobat prin Legea nr. 287/2009 cu modificările și completările ulterioare;
Consiliul judeţean Maramureş, adoptă prezenta
HOTĂRÂRE:
Art.1. Se aprobă darea în administrare la Spitalul Județean de Urgență „Dr. Constantin Opriş” Baia Mare a unui spaţiu, în suprafață de 91,63 mp., din imobilul aparţinând domeniului public al judeţului Maramureş, situat în municipiul Baia Mare, str. Progresului, nr. 17, identificat prin Releveu anexa 1 şi având datele de identificare cuprinse în anexa 2 care fac parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.2. Se aprobă retragerea din administrarea Serviciului Judeţean de Ambulanţă Maramureş a spaţiului prevăzut la art.1.
Art.3. În mod corespunzător se modifică anexa la Contractul de administrare nr. 1828/456/2003 încheiat între Consiliul Judeţean Maramureş şi Serviciul Judeţean de Ambulanţă Maramureş şi anexa la Contractul de administrare nr. 4233/12881/2003 încheiat între Consiliul Județean Maramureş şi Spitalul Judeţean de Urgenţă „Dr. Constantin Opriș” Baia Mare.
Art.4. Prezenta hotărâre se publică în Monitorul oficial local Maramureş şi se comunică:
- Instituţiei Prefectului – judeţul Maramureş;
- Direcţiei Arhitect Șef;
- Direcţiei Economice şi Patrimoniu;
- Direcţiei Juridice şi Administraţie Publică;
- Spitalului Judeţean de Urgenţă „Dr. Constantin Opriş” Baia Mare;
- Serviciului Judeţean de Ambulanţă Maramureş.
PREŞEDINTE
Gabriel Valer Zetea
Contrasemnează,
SECRETAR GENERAL AL JUDEŢULUI
Aurica Todoran
Nr. 36 Baia Mare, 28 februarie 2020
Prezenta hotărâre a fost adoptată cu 24 voturi „pentru” şi 7 neparticipări la vot în şedinţa ordinară a Consiliului Judeţean Maramureş din 28 februarie 2020. Au fost prezenţi 31 din totalul de 35 membri ai consiliului judeţean.