ULTIMĂ ORĂ
CONSILIUL JUDEŢEAN

ROMÂNIA
HOTĂRÂRE
privind participarea Consiliului Judeţean Maramureș la realizarea proiectului sportiv „Campionatul Național de orientare în alergare”
Având în vedere:
- Referatul de aprobare al Preşedintelui Consiliului Judeţean Maramureş;
- Raportul de specialitate al Direcţiei Economice nr. 20.085/2024;
- Raportul de specialitate al Direcţiei Juridice nr. 20.163/2024;
- Raportul de specialitate al Direcției Finanțare, Turism și Relații Publice nr. 19.850/2024;
- Adresa Clubului Sportiv Electro Sistem înregistrată la Consiliul Județean Maramureș cu nr.15908/02.07.2024;
- Hotărârea Consiliului Judeţean Maramureş nr.292/ 30.08.2024 privind Rectificarea bugetului Judetului Maramureș pe anul 2024;
În temeiul prevederilor art. 173 alin. (1), lit. e), f), alin. (7), lit. a), art. 182 alin. (1), art. 196 alin. (1), lit. a) precum şi ale art. 243 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările şi completările ulterioare;
Consiliul Judeţean Maramureş adoptă prezenta:
HOTĂRÂRE
Art.1. Se aprobă participarea Consiliului Judeţean Maramureş prin U.A.T. Județul Maramureş, la realizarea în comun cu Clubul Sportiv Electro Sistem a proiectului sportiv „Campionatul Național de orientare în alergare”.
Art.2. Se aprobă încheierea Acordului de cooperare între Consiliul Judeţean Maramureş prin U.A.T. Județul Maramureş și Clubul Sportiv Electro Sistem, conform anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.3. Se aprobă alocarea sumei de 30 mii lei din fondul de rezervă la dispoziția Consiliului Județean prevăzută în bugetul Judeţului Maramureş pe anul 2024, în vederea participării la realizarea proiectului prevăzut la art.1.
Art.4. Se încredințează Direcția Finanțare, Turism și Relații Publice și Direcția Economică din cadrul Consiliului Județean pentru punerea în aplicare a prezentei hotărâri cu încadrarea în sumele prevăzute în buget cu această destinație.
Art.5. Prezenta hotărâre se publică în Monitorul Oficial Local Maramureş şi se comunică la:
- Instituţia Prefectului - Judeţul Maramureş;
- Direcţia Juridică;
- Direcţia Economică;
- Direcția Finanțare, Turism și Relații Publice;
- Clubul Sportiv Electro Sistem.
PREŞEDINTE,
Ionel-Ovidiu BOGDAN
Ionel-Ovidiu BOGDAN
Contrasemnează,
SECRETAR GENERAL AL JUDEŢULUI
Aurica TODORAN
Nr. 320 SECRETAR GENERAL AL JUDEŢULUI
Aurica TODORAN
Baia Mare, 30 august 2024
Prezenta hotărâre a fost adoptată cu 29 de voturi “pentru”și o neparticipare, în ședința ordinară a Consiliului Județean Maramureș din data de 30 august 2024. Au fost prezenți 30 din 35 de membri ai consiliului județean.