Accessibility Tools

Hotărârea nr. 277 din 29.11.2019

JUDEŢUL MARAMUREŞ
CONSILIUL JUDEŢEAN
Stema RO 2018
ROMÂNIA

HOTĂRÂRE
privind neexercitarea dreptului de preempţiune asupra unui spațiu din imobilul monument istoric cunoscut sub numele „Casa Kiszelnik”, situat în Sighetu Marmației

Având în vedere:
  • Referatul de aprobare al Președintelui Consiliului Județean Maramureș;
  • Raportul de specialitate al Direcției Economice și Patrimoniu nr. 13986/8.11.2019;
  • Adresa Direcției Județene pentru Cultură Maramureş nr. 2033/2019 privind neexercitarea dreptului de preemțiune pentru imobilul ,,Casa Kiszelnik“;
  • Înștiințarea privind intenția de vânzare a imobilului înregistrată la Consiliul Județean Maramureș cu nr. 13182/2019;
  • avizele favorabile ale Comisiei pentru buget – finanţe, Comisiei pentru economie, agricultură şi dezvoltare rurală, Comisiei de urbanism, amenajarea teritoriului şi protecţia mediului şi ale Comisiei juridice şi de disciplină;
          În baza prevederilor Legii nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
          În temeiul prevederilor art. 173, alin. (1), lit. f), art. 182, alin. (1) și ale art. 196, alin. (1), lit. a) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările şi completările ulterioare;
          Consiliul Judeţean Maramureş, adoptă prezenta

HOTĂRÂRE:

          Art.1. Se aprobă neexercitarea de către Judeţul Maramureş a dreptului de preempţiune asupra spaţiului din imobilul monument istoric cunoscut sub numele de ,,Casa Kiszelnik“ cod LMI 2015: MM-II-m-B-04720, situat în Sighetu Marmației, str. P-ţa Libertății, nr. 10, constând în apartamentul nr. 3 în suprafață utilă totală de 91,94 mp., conform C.F. nr. 60962 - C1 – U11 Sighetu Marmației, nr. cadastral 60962 - C1 – U11, indiferent de oferta de vânzare.
          Art.2. Prezenta hotărâre se publică în Monitorul oficial al judeţului şi se comunică:
  • Instituţiei Prefectului - Judeţul Maramureş;
  • Direcţiei Economice şi Patrimoniu;
  • Direcţiei Juridice şi Administraţie Publică;
  • Municipiului Sighetu Marmației;
  • Direcției Județene pentru Cultură Maramureș;
  • Domnului Sauliuc Grigore.

PREŞEDINTE
Gabriel Valer Zetea
Contrasemnează,
SECRETAR GENERAL AL JUDEŢULUI
Aurica Todoran
Nr. 277
Baia Mare, 29 noiembrie 2019

Prezenta hotărâre a fost adoptată cu 29 de voturi „pentru” şi cinci neparticipări la vot în şedinţa ordinară a Consiliului Judeţean Maramureş din 29 noiembrie 2019. Au fost prezenţi 34 din totalul de 35 membri ai consiliului judeţean.

Link-uri rapide

Informaţii utile


Tabără de excelență - PUNTE educațională Maramureș-Hîncești-Strășeni-Ungheni, ediția 2024

Tabără de excelență în Maramureș - PUNTE educațională Maramureș-Hîncești-Strășeni-Ungheni

COMAND – Sincronizarea intervențiilor în situații de urgență în regiunea de graniță

Proiectul REDUCES

MaraQuality

Proiectul FoodChains4Europe aprobat spre finanţare în cadrul programului INTERREG EUROPE

Măsuri de management privind creşterea gradului de informare şi conştientizare din Parcul Naţional Munţii Rodnei

Circuitul bisericilor de lemn din Transilvania de Nord

Reabilitare traseu de drum județean Baia Sprie (DN 18) - Cavnic (DJ 184) - Ocna Șugatag (DJ 109F) - Călinești (DJ185) - Bârsana (DJ185)

Pl@NETour - Crearea unui produs de turism ştiinţific şi infrastructură o reţea de cooperare transfrontalieră în domeniul turismului ştiinţific în Maramureş şi Transcarpathia

Centru Educațional Demonstrativ pentru Energie Durabilă – Centrul SEED

Reabilitarea Spitalului Judeţean de Urgenţă "Dr. Constantin Opriş" – Baia Mare

© 2018 Consiliul Judeţean Maramureş. All Rights Reserved.