Accessibility Tools

Hotărârea nr. 27 din 27.02.2013

HOTĂRÂREA

privind infiintarea si deschiderea „Centrului de recuperare pentru copilul cu handicap”, situat in localitatea Sighetu Marmatiei, str. Dragos Voda nr. 35

Având în vedere Expunerea de motive a Preşedintelui Consiliului Judeţean Maramureş, Referatul de specialitate al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Maramureş şi avizele favorabile ale comisiei juridice şi de disciplină şi ale comisiei pentru asistenţă socială şi protecţia drepturilor copilului;

Văzând dispoziţiile H.G. nr. 23 din 06.01.2010 privind aprobarea standardelor de cost pentru serviciile sociale;

În baza prevederilor art. 51 alin.(5) din Legea nr. 448/ 2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată, cu modificările şi completările ulterioare şi ale art. 112 din Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copiluluicu modificările ulterioare;

În temeiul prevederilor art. 91 alin. (2) lit. b), alin. (5) lit.a ) pct. 2) şi art. 97 alin. (2) din Legea 215/2001 a administraţiei publice locale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;

Consiliul Judeţean Maramureş, adoptă prezenta

HOTĂRÂRE:

Art.1. Se aprobă înfiinţarea şi deschiderea „Centrului de recuperare pentru copilul cu handicap”, situat în localitatea Sighetu Marmaţiei, str. Dragoş Vodă nr. 35, unitate subordonată D.G.A.S.P.C. Maramureş, având o capacitate de 36 locuri şi un număr de maxim 11 funcţii de personal, în cadrul organigramei şi a statului de funcţii aprobat.

Art.2.Prezenta hotărâre se publică în Monitorul oficial al judeţului şi se comunică:

- Instituţiei Prefectului - Judeţului Maramureş;

- Compartimentului de pregătire a şedinţelor şi relaţii cu consilierii;

- Directiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Maramureş.

Prezenta hotărâre a fost adoptată în unanimitate de voturi în şedinţa ordinară din 27 februarie 2013. Au fost prezenţi 30 de consilieri judeţeni din totalul 32 consilieri judeţeni în funcţie.

PREŞEDINTE,

Zamfir Ciceu

Contrasemnează,

SECRETAR AL JUDEŢULUI,

Dumitru Dumuţa

Baia Mare, 27 februarie 2013

Nr. 27

Link-uri rapide

Informaţii utile


Tabără de excelență - PUNTE educațională Maramureș-Hîncești-Strășeni-Ungheni, ediția 2024

Tabără de excelență în Maramureș - PUNTE educațională Maramureș-Hîncești-Strășeni-Ungheni

COMAND – Sincronizarea intervențiilor în situații de urgență în regiunea de graniță

Proiectul REDUCES

MaraQuality

Proiectul FoodChains4Europe aprobat spre finanţare în cadrul programului INTERREG EUROPE

Măsuri de management privind creşterea gradului de informare şi conştientizare din Parcul Naţional Munţii Rodnei

Circuitul bisericilor de lemn din Transilvania de Nord

Reabilitare traseu de drum județean Baia Sprie (DN 18) - Cavnic (DJ 184) - Ocna Șugatag (DJ 109F) - Călinești (DJ185) - Bârsana (DJ185)

Pl@NETour - Crearea unui produs de turism ştiinţific şi infrastructură o reţea de cooperare transfrontalieră în domeniul turismului ştiinţific în Maramureş şi Transcarpathia

Centru Educațional Demonstrativ pentru Energie Durabilă – Centrul SEED

Reabilitarea Spitalului Judeţean de Urgenţă "Dr. Constantin Opriş" – Baia Mare

© 2018 Consiliul Judeţean Maramureş. All Rights Reserved.