Accessibility Tools

Hotărârea nr. 249 din 28.08.2025

JUDEŢUL MARAMUREŞ
CONSILIUL JUDEŢEAN
Stema RO 2018
ROMÂNIA

HOTĂRÂRE
privind declanșarea procedurilor de expropriere pentru lucrarea de utilitate publică de interes național ”Pasaj Clubul Văcarilor (Baia Mare-Recea)”

          Având în vedere:
  • Referatul de aprobare al Președintelui Consiliului Județean Maramureș;
  • Raportul de specialitate comun al Direcției Arhitect Șef și al Direcției Dezvoltare și Implementare Proiecte nr. 19071/21.08.2025;
  • Raportul de specialitate al Direcției Economice nr. 19147/2025;
  • Raportul de specialitate al Direcției Juridice nr.19173/2025;
  • Hotărârea Consiliului Județean Maramureș nr. 241 din 28 iulie 2025 privind aprobarea Indicatorilor tehnico-economici actualizați și a Devizului general actualizat pentru obiectivul de investiții ”Pasaj Clubul Văcarilor (Baia Mare - Recea)”
  • Acordul de parteneriat încheiat pentru realizarea obiectivului de investiții ”Pasaj Clubul Văcarilor (Baia Mare - Recea)” încheiat între Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A (abreviat C.N.A.I.R.), nr. 92/14865/15.02.2023 ca Lider de parteneriat, denumit Partener I, Județul Maramureș prin Consiliul Județean Maramureș, nr. 3551/15.02.2023 și U.A.T. Municipiul Municipiul Baia Mare, județul Maramureș, nr. 7061/15.02.2023 în calitate de Implementator, denumite împreună Partener 2, Actul adițional nr. 4 la Acordul de parteneriat, înregistrat cu nr. 90705/08.08.2025 (CNAIR), 18150/08.08.2025 (CJ MM) și 43425/08.08.2025 (UAT Baia Mare);
  • Adresa nr. 18583/2356/12.06.2025 emisă de Ministerul Transporturilor și Infrastructurii - Cabinet Ministru privind acordul pentru efectuarea exproprierilor în numele statului român de către Consiliul Județean Maramureș.
  • Planul topografic vizat de O.C.P.I. Maramureș cu nr. 44145/06.06.2025 și Procesul verbal de recepție 707/2025;
  • Planul topografic vizat de O.C.P.I. Maramureș cu nr. 44146/06.06.2025 și Procesul verbal de recepție 689/2025;
  • Raportul de evaluare seria/data: E017/22.01.2025 - Varianta revizuită iunie 2025 - întocmit de ENE RAUL CĂTĂLIN membru titular ANEVAR nr. legitimație 18728;
          În baza prevederilor:
  • Art. 2, alin. (4), art. 5 din Legea nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes național, județean și local cu modificările și completările ulterioare;
  • Art. 4 și 5 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes național, județean și local, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 53/2011, cu modificările și completările ulterioare;
          Văzând avizul favorabil al comisiilor de specialitate: Comisia pentru buget finanțe, Comisia pentru urbanism, amenajarea teritoriului și patrimoniu și Comisia juridică, administrație publică și integritate.
          În temeiul prevederilor art. 173, alin. (1), lit. b), d) și f), art. 182, alin. (1) și ale art. 196, alin. (1), lit. a) din O.U.G. 57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
          Consiliul Judeţean Maramureş adoptă prezenta:

HOTĂRÂRE

          Art.1. Se aprobă amplasamentul lucrării de utilitate publică de interes național ”Pasaj Clubul Văcarilor (Baia Mare-Recea)” și coridorul de expropriere cuprinzând imobilele ce urmează a fi afectate de aceste lucrări, conform planurilor topografice vizate de O.C.P.I. Maramureș cu nr. 44145/06.06.2025 și nr. 44146/06.06.2025 prevăzut în anexele nr. 1.1 și 1.2 la prezenta hotărâre.
          Art.2. Se aprobă declanșarea procedurilor de expropriere a imobilelor proprietate privată care constituie coridorul de expropriere a lucrării de utilitate publică de interes național ”Pasaj Clubul Văcarilor (Baia Mare-Recea)”, expropriator fiind Statul Român, prin Consiliul Județean Maramureș.
          Art.3. (1) Se aprobă Lista imobilelor proprietate privată supuse exproprierii, situate pe amplasamentul lucrării de utilitate publică de pe raza municipiului Baia Mare și comunei Recea, județul Maramureș, Lista proprietarilor ce vor fi expropriați precum și sumele individuale aferente despăgubirilor, stabilite pe baza Raportului de evaluare seria E017/22.01.2025, varianta revizuită iunie 2025, întocmit de evaluator ENE RAUL CĂTĂLIN, membru titular ANEVAR, nr. legitimație 18728, cuprinse în anexa nr. 2 la prezenta hotărâre.
          (2) Se aprobă lista imobilelor proprietate publică a statului care fac parte din coridorul de expropriere, situate pe amplasamentul prevăzut la art. 1, în conformitate cu anexa nr. 3 la prezenta hotărâre.
          Art.4. (1) Se aprobă alocarea de la bugetul Județului Maramureș, a sumei totale de 1.933.626,06 lei reprezentând contravaloarea despăgubirilor ce urmează a fi plătite proprietarilor expropriați în cadrul procedurilor de expropriere realizate în baza prezentei hotărâri, suma urmând a fi recuperată din fondurile aferente proiectului.
          (2) Sumele individuale aferente despăgubirilor se virează de către UAT Județul Maramureș, în termen de cel mult 30 de zile de la data solicitării acestora, într-un cont bancar deschis pe numele sau la dispoziția proprietarilor imobilelor proprietate privată situate pe amplasamentul lucrării de utilitate publică de interes județean, prevăzut la art. 1, în vederea efectuării plății despăgubirilor în cadrul procedurilor de expropriere.
          Art.5. Planurile de amplasament a lucrării de utilitate publică de interes național, prevăzut la art. 1 se aduce la cunoștință publică prin afișare la sediul Consiliului Local al Municipiului Baia Mare și al Comunei Recea și prin afișare pe pagina de internet a expropriatorului.
          Art.6. Se mandatează Președintele Consiliului Județean Maramureș pentru emiterea deciziei de expropiere, pentru numirea în condițiile Legii nr. 255/2010, prin dispoziție, a comisiei de verificare a dreptului de proprietate ori a altui drept real asupra imobilelor supuse exproprierii.
          Art.7. Prezenta hotărâre se publică în Monitorul Oficial Local Maramureș şi se comunică la:
  • Instituţia Prefectului - judeţul Maramureş;
  • Direcția Tehnică și Investiții;
  • Direcţia Economică;
  • Direcţia Juridică;
  • Direcţia Arhitect Șef;
  • Direcția Dezvoltare și Implementare Proiecte;
  • CNAIR SA;
  • UAT Comuna Recea;
  • UAT Municipiul Baia Mare.

PREŞEDINTE
Gabriel Valer ZETEA
Contrasemnează,
SECRETAR GENERAL AL JUDEŢULUI
Aurica Todoran
Nr. 249
Baia Mare, 28 august 2025

Prezenta hotărâre a fost adoptată cu 30 voturi “pentru” în ședința ordinară a Consiliului Județean Maramureș din data de 28 august 2025. Total membri 35.

Link-uri rapide

Informaţii utile


Tabără de excelență - PUNTE educațională Maramureș-Hîncești-Strășeni-Ungheni, ediția 2024

Tabără de excelență în Maramureș - PUNTE educațională Maramureș-Hîncești-Strășeni-Ungheni

COMAND – Sincronizarea intervențiilor în situații de urgență în regiunea de graniță

Proiectul REDUCES

MaraQuality

Proiectul FoodChains4Europe aprobat spre finanţare în cadrul programului INTERREG EUROPE

Măsuri de management privind creşterea gradului de informare şi conştientizare din Parcul Naţional Munţii Rodnei

Circuitul bisericilor de lemn din Transilvania de Nord

Reabilitare traseu de drum județean Baia Sprie (DN 18) - Cavnic (DJ 184) - Ocna Șugatag (DJ 109F) - Călinești (DJ185) - Bârsana (DJ185)

Pl@NETour - Crearea unui produs de turism ştiinţific şi infrastructură o reţea de cooperare transfrontalieră în domeniul turismului ştiinţific în Maramureş şi Transcarpathia

Centru Educațional Demonstrativ pentru Energie Durabilă – Centrul SEED

Reabilitarea Spitalului Judeţean de Urgenţă "Dr. Constantin Opriş" – Baia Mare

© 2018 Consiliul Judeţean Maramureş. All Rights Reserved.