ULTIMĂ ORĂ
CONSILIUL JUDEŢEAN

ROMÂNIA
HOTĂRÂRE
privind solicitarea trecerii unui bun din domeniul public al Municipiului Baia Mare în domeniul public al Județului Maramureș
Având în vedere Expunerea de motive a Preşedintelui Consiliului judeţean Maramureş, Raportul Direcţiei economice și patrimoniu, Adresa Municipiului Baia Mare nr. 38064/2018, avizele favorabile ale Comisiei pentru buget – finanţe, Comisiei de urbanism, amenajarea teritoriului şi protecţia mediului precum şi ale Comisiei juridice şi de disciplină;
În conformitate cu prevederile art. 9 alin. (4) din Legea nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică;
În temeiul prevederilor art. 91 alin. (1) lit. f) şi ale art. 97 alin. (1) din Legea nr. 215/2001 a administraţiei publice locale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
Consiliul judeţean Maramureş adoptă prezenta
HOTĂRÂRE:
Art.1. Se solicită trecerea din domeniul public al municipiului Baia Mare în domeniul public al județului Maramureș a unui teren în suprafață de 1668 mp, situat în Baia Mare, str. Grănicerilor, înscris în C.F. nr. 113956, Nr. cadastral 113956.
Art.2. Hotărârea se publică în Monitorul oficial al judeţului şi se comunică:
- Instituţiei Prefectului - Judeţul Maramureş;
- Direcţiei Economice şi Patrimoniu;
- Direcţiei Juridice şi Administraţie Publică;
- Municipiului Baia Mare.
Prezenta hotărâre a fost adoptată cu 28 de voturi „pentru” şi trei neparticipări la vot în şedinţa ordinară a Consiliului Judeţean Maramureş din 25 octombrie 2018. Au fost prezenţi 31 din totalul de 35 membri ai consiliului judeţean.
PREŞEDINTE,
Gabriel Valer Zetea
Contrasemnează,
SECRETAR AL JUDEŢULUI
Aurica Todoran
Baia Mare, 25 octombrie 2018 Nr. 232