Accessibility Tools

Hotărârea nr. 225 din 28.07.2025

JUDEŢUL MARAMUREŞ
CONSILIUL JUDEŢEAN
Stema RO 2018
ROMÂNIA

HOTĂRÂRE
privind aprobarea depunerii în parteneriat a proiectului “Educație Profesională la Îndemâna Elevilor” în cadrul apelului PEO 2021-2027

          Având în vedere:
  • Referatul de aprobare al Președintelui Consiliului Judeţean Maramureş;
  • Nota de fundamentare a Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Maramureș nr. 4534 din 17.07.2025;
  • Raportul Direcției de Dezvoltare și Implementare Proiecte nr. 16. 252 /2025;
  • Raportul Direcției Economice nr. /2025;
  • Raportul Direcției Juridice nr. 16.342/2025;
          Ținând cont de:
  • Oportunitatea de finanțare oferită de Programul Educație și Ocupare (PEO) 2021-2027 în cadrul apelului de proiecte “O șansă în plus prin învățământul profesional și tehnic”, Prioritatea: P8 Creșterea accesibilității, atractivității și calității învățământului profesional și tehnic, Obiectivul specific: ESO4.6. Promovarea accesului egal la educație și formare de calitate și favorabile incluziunii, precum și a absolvirii acestora, în special pentru grupurile defavorizate, începând de la educația și îngrijirea timpurie, continuând cu educația și formarea generală și profesională până la învățământul terțiar, precum și educația și învățarea în rândul adulților, inclusiv prin facilitarea mobilității în scopul învățării pentru toți și a accesibilității pentru persoanele cu dizabilități;
  • prevederile art. 35 și ale art. 53 alin. (1) din Legea 273/2006 privind finanțele publice locale cu modificările și completările ulterioare;
          Văzând avizul favorabil al comisiilor de specialitate: Comisia pentru buget finanțe, Comisia pentru învățământ, cultură și culte și Comisia juridică, administrație publică și integritate.
          În temeiul prevederilor art. 173 alin. (1) lit. d) și e), alin. (5) lit c), alin. (7) lit. a), art. 182, alin. (1) precum şi ale art. 196 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările şi completările ulterioare;
          Consiliul Județean Maramureș adoptă prezenta:

HOTĂRÂRE

          Art.1. Se aprobă depunerea în parteneriat a proiectului “Educație Profesională la Îndemâna Elevilor”, în vederea finanțării acestuia prin Programul Educație și Ocupare (PEO) 2021-2027 în cadrul apelului de proiecte “O șansă în plus prin învățământul profesional și tehnic”, Prioritatea: P8 Creșterea accesibilității, atractivității și calității învățământului profesional și tehnic Obiectivul specific: ESO4.6.
          Art.2. Se aprobă Acordul de parteneriat între Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională Maramureș, în calitate de partener, și Asociația IRESIS, în calitate de lider de parteneriat, în vederea depunerii spre finanțare a proiectului „Educație Profesională la Îndemâna Elevilor” conform Anexei la prezenta hotărâre.
          Art.3. Se aprobă contribuția proprie în proiect de 2% a Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Maramureș, care va fi asigurată din bugetul local al județului Maramureș, în cuantum de 66.087,99 lei inclusiv TVA.
          Art.4 . Se aprobă valoarea de 30.000 lei inclusiv TVA pentru susținerea activitățile post-implementare pe o perioadă de 6 luni.
          Art.5. Se mandatează Directorul Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Maramureș să semneze Acordul de parteneriat, Declarația unică și orice alte documente aferente proiectului „Educație Profesională la Îndemâna Elevilor”.
          Art.6. Prezenta hotărâre se publică în Monitorul Oficial Local Maramureș și se comunică:
  • Instituţiei Prefectului – Judeţul Maramureș;
  • Direcţiei Juridice;
  • Direcţiei Economice;
  • Direcţiei Dezvoltare şi Implementare Proiecte;
  • Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Maramureș.

PREŞEDINTE
Gabriel - Valer ZETEA
Contrasemnează,
SECRETAR GENERAL AL JUDEŢULUI
Aurica TODORAN
Nr. 225
Baia Mare, 28 iulie 2025

Prezenta hotărâre a fost adoptată cu 30 voturi “pentru” în ședința ordinară a Consiliului Județean Maramureș din data de 28 iulie 2025. Total membri 35.

Link-uri rapide

Informaţii utile


Tabără de excelență - PUNTE educațională Maramureș-Hîncești-Strășeni-Ungheni, ediția 2024

Tabără de excelență în Maramureș - PUNTE educațională Maramureș-Hîncești-Strășeni-Ungheni

COMAND – Sincronizarea intervențiilor în situații de urgență în regiunea de graniță

Proiectul REDUCES

MaraQuality

Proiectul FoodChains4Europe aprobat spre finanţare în cadrul programului INTERREG EUROPE

Măsuri de management privind creşterea gradului de informare şi conştientizare din Parcul Naţional Munţii Rodnei

Circuitul bisericilor de lemn din Transilvania de Nord

Reabilitare traseu de drum județean Baia Sprie (DN 18) - Cavnic (DJ 184) - Ocna Șugatag (DJ 109F) - Călinești (DJ185) - Bârsana (DJ185)

Pl@NETour - Crearea unui produs de turism ştiinţific şi infrastructură o reţea de cooperare transfrontalieră în domeniul turismului ştiinţific în Maramureş şi Transcarpathia

Centru Educațional Demonstrativ pentru Energie Durabilă – Centrul SEED

Reabilitarea Spitalului Judeţean de Urgenţă "Dr. Constantin Opriş" – Baia Mare

© 2018 Consiliul Judeţean Maramureş. All Rights Reserved.