ULTIMĂ ORĂ
CONSILIUL JUDEŢEAN

ROMÂNIA
HOTĂRÂRE
privind aprobarea încheierii parteneriatului dintre Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopții și Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Maramureș, în vederea depunerii si implementării proiectului ”Îmbunătățirea capacității de inserție profesională a persoanelor cu dizabilități pe piața muncii“
Având în vedere:
- Referatul de aprobare al Preşedintelui Consiliului Judeţean Maramureș;
- Nota de fundamentare a Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Maramureș nr. 43.275 din 03.07.2025 și adresa Direcție Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Maramureș nr. 45.201 din 14.07.2025;
- Raportul de specialitate al Direcţiei Dezvoltare şi Implementare Proiecte nr. 16.118 /2025;
- Raportul de specialitate al Direcției Economice nr.16.590 /2025;
- Raportul de specialitate al Direcției Juridice nr.16.617 /2025;
- Oportunitatea oferită în cadrul Programului Incluziune și Demnitate Socială (PoIDS) 2021–2027, apelul “Îmbunătățirea capacității de inserție profesională a persoanelor cu dizabilități pe piața muncii”, Prioritatea P07 „Sprijin pentru persoanele cu dizabilități”, Obiectiv specific ESO 4.8, Acțiunea 7.1 „Angajarea și menținerea persoanelor cu dizabilități pe piața muncii”.
- Prevederile art. 35 și ale art. 53 alin. (1) din Legea 273/2006 privind finanțele publice locale cu modificările și completările ulterioare;
În temeiul prevederilor: art. 173, alin. (1), lit. (b), (f), art. 182, alin. (1) şi ale art. 196, alin. (1), lit. a) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
Consiliul Județean Maramureș adoptă prezenta:
HOTĂRÂRE
Art.1. Se aprobă depunerea în parteneriat a proiectului „Îmbunătățirea capacității de inserție profesională a persoanelor cu dizabilități pe piața muncii”, cod SMIS 2021+348291 în vederea finanțării acestuia prin Programul Incluziune și Demnitate Socială (PoIDS) 2021–2027, apelul “Îmbunătățirea capacității de inserție profesională a persoanelor cu dizabilități pe piața muncii”, Prioritatea P07 „Sprijin pentru persoanele cu dizabilități”, Obiectiv specific ESO 4.8, Acțiunea 7.1 „Angajarea și menținerea persoanelor cu dizabilități pe piața muncii”.
Art.2. Se aprobă Acordul de parteneriat dintre Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Persoanelor cu Dizabilități, Ministerul Muncii și Solidarității Sociale, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Maramureș și celelalte DGASPC-uri partenere în vederea depunerii spre finanțare a proiectului „Îmbunătățirea capacității de inserție profesională a persoanelor cu dizabilități pe piața muncii”, cod SMIS 2021+348291, conform Anexei la prezenta hotărâre.
Art.3. Se aprobă, contribuția proprie pentru proiectul „Îmbunătățirea capacității de inserție profesională a persoanelor cu dizabilități pe piața muncii”, cod SMIS 2021+348291, în cuantum de 45.801,28 lei inclusiv TVA, reprezentând 2% din valoarea bugetului propriu a fi gestionat prin proiect de către DGSPC Maramureș, respectiv 2.290.064 lei cu TVA.
Art.4. Prezenta hotărâre se publică în Monitorul Oficial Local Maramureș și se comunică:
- Instituţiei Prefectului – Judeţul Maramureș;
- Direcţiei Juridice;
- Direcţiei Economice;
- Direcţiei Dezvoltare şi Implementare Proiecte;
- Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Maramureș
PREŞEDINTE,
Gabriel - Valer ZETEA
Gabriel - Valer ZETEA
Contrasemnează,
SECRETAR GENERAL AL JUDEŢULUI
Aurica TODORAN
Nr. 223 SECRETAR GENERAL AL JUDEŢULUI
Aurica TODORAN
Baia Mare, 28 iulie 2025
Prezenta hotărâre a fost adoptată cu 30 voturi “pentru” în ședința ordinară a Consiliului Județean Maramureș din data de 28 iulie 2025. Total membri 35.