Accessibility Tools

Hotărârea nr. 201 din 11.11.2015

JUDEŢUL MARAMUREŞ
CONSILIUL JUDEŢEAN
Stema RO
ROMÂNIA

HOTĂRÂRE
privind aprobarea implementării în parteneriat a proiectului „YES – Tineri specialişti în energie împotriva risipei de energie în şcolile din regiunile transfrontaliere” (HUSKROUA/1101/104) între Consiliul Județean Maramureș și Agenția de Management Energetic Maramureș și cofinanțarea acestuia

          Având în vedere Expunerea de motive a doamnei Băzărea Daniela – consilier judeţean, Referatul Agenției de Management Energetic Maramureș;
          În temeiul prevederilor art. 91 alin. (6) lit. a) şi ale art. 97 din Legea nr. 215/2001 a administraţiei publice locale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
          Consiliul Judeţean Maramureş adoptă prezenta:

HOTĂRĂRE:

          Art.1. Se aprobă implementarea în parteneriat a proiectului „YES – Tineri specialişti în energie împotriva risipei de energie în şcolile din regiunile transfrontaliere” (HUSKROUA/1101/104), finanțat în cadrul Programului de Cooperare Transfrontaliera ENPI Ungaria -Slovacia - Romania - Ucraina 2007 – 2013, între Consiliul Judeţean Maramureş, Agenția de Management Energetic Maramures (AMEMM) și NGO FORZA din Ucraina.
          Art.2. Se aprobă co-finanţarea proiectului „YES – Tineri specialişti în energie împotriva risipei de energie în şcolile din regiunile transfrontaliere” cu contravaloarea în lei a sumei de 5.910 Euro, reprezentând 10 % din valoarea bugetului aferent AMEMM.
          Art.3. Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se împuterniceşte preşedintele Consiliului Judeţean Maramureş, care va fi mandatat să semneze orice documente necesare fazelor de cerere de finanţare şi de implementare a acestui proiect.
          Art.4. Prezenta hotărâre se publică în Monitorul oficial al judeţului şi se comunică:
  • Instituţiei Prefectului - judeţul Maramureş;
  • Direcţiei Juridice şi Administraţie Publică;
  • Direcţiei Economice şi Patrimoniu;
  • Direcției de Dezvoltare și Implementare Proiecte;
  • Agenției de Management Energetic Maramureș.

Prezenta hotărâre a fost adoptată cu 33 voturi „pentru” şi o neparticipare la vot în şedinţa ordinară din 11 noiembrie 2015. Au fost prezenţi 34 din totalul de 35 membrii ai consiliului judeţean.

PREŞEDINTE,
Zamfir Ciceu
Contrasemnează
pentru SECRETAR AL JUDEŢULUI
Ioan Dragoş – director executiv D.J.A.P.
Baia Mare, 11 noiembrie 2015
Nr. 201

Link-uri rapide

Informaţii utile


Tabără de excelență - PUNTE educațională Maramureș-Hîncești-Strășeni-Ungheni, ediția 2024

Tabără de excelență în Maramureș - PUNTE educațională Maramureș-Hîncești-Strășeni-Ungheni

COMAND – Sincronizarea intervențiilor în situații de urgență în regiunea de graniță

Proiectul REDUCES

MaraQuality

Proiectul FoodChains4Europe aprobat spre finanţare în cadrul programului INTERREG EUROPE

Măsuri de management privind creşterea gradului de informare şi conştientizare din Parcul Naţional Munţii Rodnei

Circuitul bisericilor de lemn din Transilvania de Nord

Reabilitare traseu de drum județean Baia Sprie (DN 18) - Cavnic (DJ 184) - Ocna Șugatag (DJ 109F) - Călinești (DJ185) - Bârsana (DJ185)

Pl@NETour - Crearea unui produs de turism ştiinţific şi infrastructură o reţea de cooperare transfrontalieră în domeniul turismului ştiinţific în Maramureş şi Transcarpathia

Centru Educațional Demonstrativ pentru Energie Durabilă – Centrul SEED

Reabilitarea Spitalului Judeţean de Urgenţă "Dr. Constantin Opriş" – Baia Mare

© 2018 Consiliul Judeţean Maramureş. All Rights Reserved.