ULTIMĂ ORĂ
CONSILIUL JUDEŢEAN

ROMÂNIA
HOTĂRÂRE
privind promovarea în parteneriat a proiectului „DIVERSITY – Natural heritage for people - Patrimoniu natural pentru oameni – OT 6 – Protecţia mediului, atenuarea schimbărilor tematice şi adaptarea la acestea”
Având în vedere:
- Referatul de aprobare al Preşedintelui Consiliului Judeţean Maramureş;
- Raportul de specialitate al Direcţiei de Dezvoltare şi Implementare Proiecte nr. 2629/2020;
- Raportul de specialitate al Direcţiei Economice şi Patrimoniu nr. 2751/2020;
- avizele favorabile ale Comisiei pentru buget - finanţe, Comisiei pentru strategii, proiecte de dezvoltare şi relaţii internaţionale, Comisiei de urbanism, amenajarea teritoriului şi protecţia mediului precum şi ale Comisiei juridice şi de disciplină;
În baza prevederilor Legii nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare;
În temeiul prevederilor art. 173, alin. (1), lit. e) şi alin. (7) lit. a), art. 182, alin. (1) şi ale art. 196, alin. (1), lit. a) din O.U.G. nr.57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările şi completările ulterioare;
Consiliul Judeţean Maramureş adoptă prezenta
HOTĂRÂRE:
Art.1. Se aprobă promovarea în parteneriat a proiectului DIVERSITY – Natural heritage for people - DIVERSITY – Patrimoniu natural pentru oameni, în vederea finanțării acestuia în cadrul Programului de Cooperare transfrontalieră ENI CBC Ungaria – Slovacia – România - Ucraina, 2014-2020.
Art.2. Se aprobă participarea Judetului Maramureş - prin Consiliul Judetean, în calitate de Aplicant - Lider în proiectul DIVERSITY – Natural heritage for people - DIVERSITY – Patrimoniu natural pentru oameni și totodată cofinanțarea cu echivalentul în lei a sumei de 17.133,48 euro, reprezentând 5% din valoare eligibilă a bugetului proiectului aferent Județului Maramureș, în situația în care proiectul va primi decizia de finanţare.
Art.3. Se aprobă participarea Muzeul Județean de Mineralogie „Victor Gorduza” Baia Mare în calitate de Partener în proiectul DIVERSITY – Natural heritage for people - DIVERSITY – Patrimoniu natural pentru oameni şi totodată cofinanţarea cu echivalentul în lei a sumei de 9.836,88 euro, reprezentând 5% din valoare eligibilă a bugetului proiectului aferent Muzeul Județean de Mineralogie „Victor Gorduza” Baia Mare, în situația în care proiectul va primi decizia de finanțare.
Art.4. Se aprobă valoarea estimată a sumelor necesare finalizării proiectului DIVERSITY – Natural heritage for people - DIVERSITY – Patrimoniu natural pentru oameni, care devin sume neeligibile şi trebuie acoperite din surse proprii ale Județului Maramureş, la nivelul echivalentului în lei a sumei de 0 euro, în situaţia în care proiectul va primi decizia de finanţare.
Art.5. Prezenta hotărâre se publică în Monitorul oficial local Maramureş şi se comunică:
- Instituţiei Prefectului - Judeţul Maramureş;
- Direcţiei Juridice şi Administraţie Publică;
- Direcţiei de Dezvoltare şi Implementare Proiecte;
- Direcţiei Economice şi Patrimoniu.
PREŞEDINTE
Gabriel Valer Zetea
Contrasemnează,
SECRETAR GENERAL AL JUDEŢULUI
Aurica Todoran
Nr. 20 Baia Mare, 25 februarie 2020
Prezenta hotărâre a fost adoptată cu 27 voturi „pentru” şi 2 neparticipări la vot în şedinţa extraordinară a Consiliului Judeţean Maramureş din 25 februarie 2020. Au fost prezenţi 29 din totalul de 34 membri ai consiliului judeţean.