Accessibility Tools

Hotărârea nr. 159 din 30.04.2024

JUDEŢUL MARAMUREŞ
CONSILIUL JUDEŢEAN
Stema RO 2018
ROMÂNIA

HOTĂRÂRE
privind preluarea din domeniul public al Comunei Groși în domeniul public al Județului Maramureș a unui imobil - drum - înscris în CF 56189 Groși, nr. cadastral 56189

          Având în vedere:
  • Referatul de aprobare al Președintelui Consiliului Județean Maramureș;
  • Raportul de specialitate al Direcției Arhitect Șef nr. 10.058/2024;
  • Raportul de specialitate al Direcției Economice nr. 10.575/2024;
  • Raportul de specialitate al Direcției Juridice nr. 10.247/2024;
  • Hotărârea Consiliului Județean Maramureș nr. 130/09.04.2024 privind solicitarea trecerii unui sector de drum din domeniul public al Comunei Groși, în domeniul public al Județului Maramureș;
  • Hotărârea Consiliului Local al Comunei Groși nr. 24/11.04.2024 privind trecerea din domeniul public al Comunei Groși, în domeniul public al Județului Maramureș, a imobilului ”Strada Iezer”, situat în localitatea Groși, identificat prin numărul cadastral 56189, înscris în CF nr. 56189 Groși;
  • Hotărârea Consiliului Județean Maramureș nr. 131/11.04.2024 privind încadrarea unui drum din categoria funcțională a drumurilor de interes local în categoria funcțională a drumurilor de interes județean;
  • Extrasul CF 56189 Groși;
          În baza prevederilor:
  • Art. 863, lit. f) din Codul civil aprobat prin Legea nr. 287/2009 cu modificările şi completările ulterioare;
  • Art. 294, alin. (3), (5), (6) și (7) din O.U.G. 57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
          Văzând avizul favorabil al comisiilor de specialitate: Comisia pentru buget – finanțe,Comisia pentru urbanism,amenajarea teritoriului, protecția mediului și administrare patrimoniu și Comisia juridică și de disciplină;
          În temeiul art. 173, alin. (1), lit. f), art. 182 alin. (1), art. 196, alin. (1), lit. a) din O.U.G. 57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
          Consiliul Judeţean Maramureş adoptă prezenta:

HOTĂRÂRE

          Art.1. Se aprobă preluarea din domeniul public al Comunei Groși în domeniul public al Județului Maramureș a unui imobil – drum - înscris în CF 56189 Groși, nr. cadastral 56189 și având datele de identificare cuprinse în anexa la prezenta hotărâre.
          Art.2. Imobilul prevăzut la art. 1 se declară bun de interes public județean și va face parte din traseul drumului județean DJ 183 B.
          Art.3. Preluarea – primirea imobilul prevăzut la art. 1 se va face pe bază de protocol încheiat între părți.
          Art.4. Se aprobă includerea în domeniul public al Judeţului Maramureş a imobilului prevăzut la art.1.
          Art.5. În mod corespunzător se modifică Inventarul bunurilor care alcătuiesc domeniul public al Județului Maramureş.
          Art.6. Prezenta hotărâre se publică în Monitorul Oficial Local Maramureș şi se comunică:
  • Instituţiei Prefectului - judeţul Maramureş;
  • Direcţiei Arhitect Șef;
  • Direcţiei Juridice;
  • Direcţiei Economice;
  • Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară Maramureș;
  • Comunei Groși.

PREŞEDINTE,
Ionel - Ovidiu BOGDAN
Contrasemnează,
SECRETAR GENERAL AL JUDEŢULUI
Aurica TODORAN
Nr. 159
Baia Mare, 30 aprilie 2024

Prezenta hotărâre a fost adoptată cu 29 de voturi “pentru” și 2 neparticipări la vot, în ședința ordinară a Consiliului Județean Maramureș din data de 30 aprilie 2024. Au fost prezenți 31 din 35 de membri ai consiliului județean.

Link-uri rapide

Informaţii utile


Tabără de excelență - PUNTE educațională Maramureș-Hîncești-Strășeni-Ungheni, ediția 2024

Tabără de excelență în Maramureș - PUNTE educațională Maramureș-Hîncești-Strășeni-Ungheni

COMAND – Sincronizarea intervențiilor în situații de urgență în regiunea de graniță

Proiectul REDUCES

MaraQuality

Proiectul FoodChains4Europe aprobat spre finanţare în cadrul programului INTERREG EUROPE

Măsuri de management privind creşterea gradului de informare şi conştientizare din Parcul Naţional Munţii Rodnei

Circuitul bisericilor de lemn din Transilvania de Nord

Reabilitare traseu de drum județean Baia Sprie (DN 18) - Cavnic (DJ 184) - Ocna Șugatag (DJ 109F) - Călinești (DJ185) - Bârsana (DJ185)

Pl@NETour - Crearea unui produs de turism ştiinţific şi infrastructură o reţea de cooperare transfrontalieră în domeniul turismului ştiinţific în Maramureş şi Transcarpathia

Centru Educațional Demonstrativ pentru Energie Durabilă – Centrul SEED

Reabilitarea Spitalului Judeţean de Urgenţă "Dr. Constantin Opriş" – Baia Mare

© 2018 Consiliul Judeţean Maramureş. All Rights Reserved.