ULTIMĂ ORĂ
CONSILIUL JUDEŢEAN

ROMÂNIA
HOTĂRÂRE
privind aprobarea listei structurilor sportive care beneficiază de finanţare nerambursabilă, declarate eligibile la sesiunea de finanţare din anul 2020
Având în vedere:
- Referatul de aprobare al Preşedintelui Consiliului Judeţean Maramureş;
- Raportul de specialitate al Direcţiei juridice şi administraţie publică nr.12923/2020;
- Procesul verbal al Comisiei de evaluare a proiectelor pentru care se acordă finanțări nerambursabile din fonduri publice, pentru activități nonprofit de interes general în domeniul sportului, în anul 2020;
- Avizele favorabile ale Comisiei pentru buget finanţe, Comisiei pentru activităţi de turism, tineret şi sport, precum şi ale Comisiei juridice şi de disciplină;
- Legii nr. 350/2005 privind regimul finanţărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activităţi nonprofit de interes general cu modificările şi completările ulterioare;
- Legii nr. 69/2000 a educaţiei fizice şi sportului cu modificările şi completările ulterioare;
- Ordinului Ministrului Tineretului şi Sportului nr. 664/2018 privind finanţarea din fonduri publice a proiectelor și programelor sportive;
- Hotărârilor Consiliului Judeţean Maramureş nr. 60/2020 privind aprobarea Ghidului solicitantului pentru finanțarea nerambursabilă din bugetul județului a programelor, proiectelor şi acţiunilor în domeniul sportului şi nr. 128/2020 privind rectificarea bugetului Judeţului Maramureş, pe anul 2020;
Consiliul Judeţean Maramureş adoptă prezenta
HOTĂRÂRE:
Art.1. Se aprobă lista structurilor sportive care beneficiază de finanţare nerambursabilă şi sumele alocate proiectelor din domeniul sportului, declarate eligibile la sesiunea de finanţare, din anul 2020 conform anexei care face parte din prezenta hotărâre.
Art.2. Prezenta hotărâre se publică în Monitorul oficial local Maramureş şi se comunică la:
- Instituţia Prefectului – Judeţul Maramureş;
- Direcţia Juridică şi Administraţie Publică;
- Direcţia Economică şi Patrimoniu;
- Beneficiarii finanţărilor nerambursabile.
PREŞEDINTE
Gabriel Valer Zetea
Contrasemnează,
SECRETAR GENERAL AL JUDEŢULUI
Aurica Todoran
Nr. 150 Baia Mare, 31 august 2020
Prezenta hotărâre a fost adoptată cu 27 de voturi „pentru”, trei „abţineri” şi o neparticipare la vot în şedinţa ordinară a Consiliului Judeţean Maramureş din 31 august 2020. Au fost prezenţi 31 din totalul de 34 membri ai consiliului judeţean.