ULTIMĂ ORĂ
CONSILIUL JUDEŢEAN

ROMÂNIA
HOTĂRÂRE
privind declanșarea procedurilor de expropriere pentru lucrarea de utilitate publică „Pasaj Italsofa (Baia Mare – Groși)”, județul Maramureș
Având în vedere:
- Referatul de aprobare al Președintelui Consiliului Județean Maramureș;
- Raportul de specialitate al Direcției Tehnice și Investiții nr. 1907/2024;
- Raportul de specialitate al Direcției Arhitect Șef nr. 1862/2024;
- Raportul de specialitate al Direcției Economice nr. 1863/2024;
- Raportul de specialitate al Direcției Juridice nr. 1881/2024;
- Hotărârea Consiliului Județean Maramureș nr. 429 din 29.11.2023 privind aprobarea Studiului de Fezabilitate, a indicatorilor tehnico-economici și a devizului general, documentații actualizate pentru obiectivul de investiții Pasaj Italsofa (Baia Mare – Groși);
- Hotărârea Consiliului Județean Maramureș nr. 399 din 28.11.2022 privind aprobarea promovării în parteneriat cu Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere SA și UAT Municipiul Baia Mare a proiectului „Pasaj Italsofa (Baia Mare – Groși)” și Hotărârea Consiliului Județean Maramureș nr. 430 din 29.11.2023 privind aprobarea încheierii Actului Adițional nr.1 la Acordul de parteneriat încheiat pentru realizarea obiectivului de investiții „Pasaj Italsofa Baia Mare – Groși”;
- Acordul de parteneriat încheiat pentru realizarea obiectivului de investiții „Pasaj Italsofa (Baia Mare – Groși)” CNAIR nr.92/148671/15.02.2023/BM 7063/15.02.2023/CJ MM 3552/15.02.2023 și Actul Adițional nr.1 la Acordul de parteneriat încheiat pentru realizarea obiectivului de investiții „Pasaj Italsofa (Baia Mare – Groși)” CNAIR nr. 92/5118/18.01.2024/BM 2653/18.01.2024/CJ MM 1222/18.01.2024;
- Planul de amplasament vizat de OCPI cu nr. 52743/24.08.2023 și PV nr. 1350/2023 și Planul de amplasament vizat de OCPI cu nr. 52760/24.08.2023 și PV nr. 1493/2023;
- Raportul de evaluare nr.1 24/25.09.2023 și Anexa 1 din 24.01.2024 la acesta întocmite de SC PRO ARTEVAL SRL membru corporativ prin ing.ec.Țibulcă Cristina – Elena, membru titular ANEVAR;
- Art. 5 din Legea nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes național, județean și local cu modificările și completările ulterioare;
- Art. 4 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes național, județean și local, aprobate prin Hotărâre Guvernului nr. 53/2011, cu modificările și completările ulterioare;
În temeiul prevederilor art. 173, alin. (1), lit. b) și f), art. 182, alin. (1) și ale art. 196, alin. (1), lit. a) din O.U.G. 57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
Consiliul Judeţean Maramureş adoptă prezenta:
HOTĂRÂRE
Art.1. Se aprobă amplasamentul lucrării de utilitate publică de interes Județean ”Pasaj Italsofa Baia Mare – Groși”, județul Maramureș și coridorul de expropriere cuprinzând imobilele ce urmează a fi afectate de aceste lucrări, conform planului de amplasament vizat de OCPI cu nr.52743/24.08.2023 și PV nr. 1350/2023 și planului de amplasament vizat de OCPI cu nr. 52760/24.08.2023 și PV nr. 1493/2023 cuprins în anexa nr. 1 (1.1. și 1.2.) la prezenta hotărâre.
Art.2. Se aprobă declanșarea procedurilor de expropriere a imobilelor proprietate privată care constituie coridorul de expropriere a lucrării de utilitate publică de interes județean ”Pasaj Italsofa Baia Mare – Groși”, județul Maramureș, expropriator fiind UAT Județul Maramureș.
Art.3. Se aprobă Lista imobilelor proprietate privată supuse exproprierii, situate pe amplasamentul lucrării de utilitate publică de pe raza Municipiului Baia Mare și Comunei Groși, Județul Maramureș, Lista proprietarilor ce vor fi expropriați precum și sumele individuale aferente despăgubirilor, stabilite pe baza Raportului de evaluare nr. 124/25.09.2023 și Anexa 1 din 24.01.2024 la acesta întocmite de SC PRO ARTEVAL SRL membru corporativ prin ing.ec.Țibulcă Cristina – Elena, membru titular ANEVAR, cuprinse în anexa nr. 2 care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.4. Se aprobă lista cuprinzând imobilele proprietate publică a statului și a comunei Groși afectate de coridorul de expropriere cuprinse în anexa nr. 3 care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.5. (1) Se aprobă alocarea de la bugetul Județului Maramureș, a sumei totale de 813,28 mii lei reprezentând contravaloarea despăgubirilor ce urmează a fi plătite proprietarilor expropriați în cadrul procedurilor de expropriere realizate în baza prezentei hotărâri.
(2) Sumele individuale aferente despăgubirilor se virează de către UAT Județul Maramureș, în termen de cel mult 30 de zile de la data solicitării acestora, într-un cont bancar deschis pe numele sau la dispoziția proprietarilor imobilelor proprietate privată, situate pe amplasamentul lucrării de utilitate publică de interes județean, prevăzut la art. 1, în vederea efectuării plății despăgubirilor în cadrul procedurilor de expropriere.
Art.6. Planul de amplasament a lucrării de utilitate publică de interes județean, prevăzut la art. 1 se aduce la cunoștință publică prin afișare la sediul Consiliului Local al municipiului Baia Mare și Consiliului Local al comunei Groși și prin afișare pe pagina de internet a expropriatorului.
Art.7. Se mandatează Președintele Consiliului Județean Maramureș pentru emiterea Deciziilor de expropiere, pentru numirea în condițiile Legii 255/2010, prin dispoziție, a comisiei de verificare a dreptului de proprietate ori a altui drept real asupra imobilelor supuse exproprierii.
Art.8. Prezenta hotărâre se publică în Monitorul Oficial Local Maramureș şi se comunică la:
- Instituţia Prefectului - judeţul Maramureş;
- Direcția Tehnică și Investiții;
- Direcţia Economică;
- Direcţia Juridică;
- Direcţia Arhitect Șef;
- Consiliul Local al Municipiului Baia Mare;
- Consiliul Local al Comunei Groși.
PREŞEDINTE,
Ionel-Ovidiu BOGDAN
Ionel-Ovidiu BOGDAN
Contrasemnează,
SECRETAR GENERAL AL JUDEŢULUI
Aurica TODORAN
Nr. 15 SECRETAR GENERAL AL JUDEŢULUI
Aurica TODORAN
Baia Mare, 31 ianuarie 2024
Prezenta hotărâre a fost adoptată cu 31 de voturi “pentru” și 1 abținere în ședința ordinară a Consiliului Județean Maramureș din data de 31 ianuarie 2024 . Au fost prezenți 32 din 35 de membri ai consiliului județean.