Accessibility Tools

Hotărârea nr. 126 din 15.07.2020

JUDEŢUL MARAMUREŞ
CONSILIUL JUDEŢEAN
Stema RO 2018
ROMÂNIA

HOTĂRÂRE
privind modificarea şi completarea Hotărârii Consiliului Judeţean Maramureş nr.13/ 2020 privind aprobarea Regulamentului de Organizare şi Funcţionare pentru R.A. „Aeroportul Internaţional Maramureş”

          Având în vedere:
  • Referatul de aprobare al Preşedintelui Consiliului Judeţean Maramureş;
  • Raportul de specialitate al Direcţiei juridice şi administraţie publică – Compartiment guvernanţă corporativă nr. 9863/2020;
  • Raportul Directorului general al R.A. „Aeroportul Internațional Maramureş” nr. 392/29.06.2020;
  • Hotărârea Consiliului Judeţean Maramureş nr.13/2020 privind aprobarea Regulamentului de Organizare şi Funcţionare pentru R.A. „Aeroportul Internaţional Maramureş”;
  • Avizele favorabile ale Comisiei pentru sănătate, muncă şi solidaritate socială, familie şi asistenţă socială precum şi ale Comisiei juridice şi de disciplină;
          În baza prevederilor:
  • H.G. nr. 398/1997 privind trecerea regiilor autonome de sub Autoritatea Ministerului Transportului sub autoritatea consiliilor județene;
  • O.U.G. nr. 109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice, cu modificările şi completările ulterioare;
  • Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID – 19;
          În temeiul prevederilor art. 173, alin. (2), lit. c) şi d), art. 182 alin. (1) precum şi ale art. 196, alin. (1), lit. a) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare;
          Consiliul Judeţean Maramureş adoptă prezenta

HOTĂRÂRE:

          Art.I. Se aprobă modificarea şi completarea Anexei la Hotărârea Consiliului Judeţean Maramureş nr.13/2020 privind aprobarea Regulamentului de Organizare şi Funcţionare pentru R.A. „Aeroportul Internaţional Maramureş” după cum urmează:
          a) La art. 68 după alin. (3) se introduc două noi aliniate, alin. (4) şi alin. (5) cu următorul cuprins:
          „(4) În cazuri excepţionale, pentru motive temeinice, şedinţele Consiliului de Administraţie se pot desfăşura în sistem on-line;
          (5) Membrii care participă la şedinţele on-line sunt consideraţi prezenţi.”
          b) La art. 72, alin. (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:
          „(2) Procesul verbal al şedinţei şi Hotărârile Consiliului de Administrație sunt redactate de cǎtre secretar şi se semnează de preşedinte şi persoana care le-a întocmit.”
          Art.II. Prezenta hotărâre se publică în Monitorul oficial local Maramureş şi se comunică la:
  • Instituţia Prefectului - Judeţul Maramureş;
  • Direcţia Juridică şi Administraţie Publică;
  • R.A. „Aeroportul Internaţional Maramureş”.

PREŞEDINTE
Zetea Gabriel Valer
Contrasemnează,
SECRETAR GENERAL AL JUDEŢULUI,
Aurica Todoran
Nr. 126
Baia Mare, 15 iulie 2020

Prezenta hotărâre a fost adoptată cu 28 voturi „pentru” şi şase neparticipări la vot în şedinţa extraordinară a Consiliului Judeţean Maramureş din 15 iulie 2020. Au fost prezenţi 34 din totalul de 35 membri ai consiliului judeţean.

Link-uri rapide

Informaţii utile


Tabără de excelență - PUNTE educațională Maramureș-Hîncești-Strășeni-Ungheni, ediția 2024

Tabără de excelență în Maramureș - PUNTE educațională Maramureș-Hîncești-Strășeni-Ungheni

COMAND – Sincronizarea intervențiilor în situații de urgență în regiunea de graniță

Proiectul REDUCES

MaraQuality

Proiectul FoodChains4Europe aprobat spre finanţare în cadrul programului INTERREG EUROPE

Măsuri de management privind creşterea gradului de informare şi conştientizare din Parcul Naţional Munţii Rodnei

Circuitul bisericilor de lemn din Transilvania de Nord

Reabilitare traseu de drum județean Baia Sprie (DN 18) - Cavnic (DJ 184) - Ocna Șugatag (DJ 109F) - Călinești (DJ185) - Bârsana (DJ185)

Pl@NETour - Crearea unui produs de turism ştiinţific şi infrastructură o reţea de cooperare transfrontalieră în domeniul turismului ştiinţific în Maramureş şi Transcarpathia

Centru Educațional Demonstrativ pentru Energie Durabilă – Centrul SEED

Reabilitarea Spitalului Judeţean de Urgenţă "Dr. Constantin Opriş" – Baia Mare

© 2018 Consiliul Judeţean Maramureş. All Rights Reserved.