Accessibility Tools

Hotărârea nr. 10 din 29.01.2020

JUDEŢUL MARAMUREŞ
CONSILIUL JUDEŢEAN
Stema RO 2018
ROMÂNIA

HOTĂRÂRE
privind aprobarea organizării reţelei şcolare de învăţământ preuniversitar de stat respectiv învăţământ special de stat la nivelul judeţului Maramureş, pentru anul școlar 2020-2021

          Având în vedere:
  • Referatul de aprobare al Preşedintelui Consiliului Judeţean Maramureş;
  • Raportul de specialitate al Direcţiei Juridice şi Administraţie Publică nr. 967/2020;
  • Avizele favorabile ale Comisiei pentru buget – finanţe, Comisiei pentru sănătate, muncă şi solidaritate socială, familie şi asistenţă socială, Comisiei de învăţământ, cultură, culte şi patrimoniu cultural precum şi ale Comisiei juridice şi de disciplină;
          Ţinând cont de adresele înregistrate la Consiliul Judeţean Maramureş sub nr.:
  • 170/2020 a Inspectoratului Școlar al Județului Maramureș privind acordarea avizului conform pentru funcționarea unităților de învățământ special, avizată în ședința Consiliului de Administrație în data de 16.12.2019;
  • 16091/2019 a Şcolii Gimnaziale Speciale Baia Mare;
  • 16414/2019 a Centrului Şcolar pentru Educaţie Incluzivă Tg. Lăpuş;
  • 16396/ 2019 a Centrului Şcolar de Educaţie Incluzivă Sighetu Marmaţiei;
  • 16770/2019 a Centrului Şcolar de Educaţie Incluzivă Baia Mare;
  • 16967/2019 a Centrului Şcolar de Educaţie Incluzivă Vişeu de Sus.
          În baza prevederilor art. 61, alin. (2) din Legea nr. 1/2011 a educației naționale cu modificările și completările ulterioare și art. 24 ale OMEN nr. 5090/30.08.2019 pentru aprobarea Metodologiei privind fundamentarea cifrei de școlarizare pentru învăţământul preuniversitar de stat, evidenţa efectivelor de preşcolari şi elevi şcolarizaţi în unităţile de învăţământ particular, precum şi emiterea avizului conform în vederea organizării reţelei unităţilor de învăţământ preuniversitar pentru anul şcolar 2020-2021;
          În temeiul prevederilor art. 173, alin. (1), lit. f), alin. (5), lit. a), art. 182, alin. (1) și ale art. 196, alin. (1), lit. a) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările şi completările ulterioare;
          Consiliul Județean Maramureș adoptă prezenta

HOTĂRÂRE:

          Art.1. Se aprobă organizarea rețelei școlare de învățământ special din judeţul Maramureş, pentru anul şcolar 2020-2021, conform anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
          Art.2. La data intrării în vigoare a prezentei hotărâri orice alte dispoziţii contrare îşi încetează aplicabilitatea.
          Art.3. Prezenta hotărâre se publică în Monitorul oficial local Maramureş şi se comunică:
  • Instituţiei Prefectului - Judeţul Maramureş;
  • Direcţiei Juridice şi Administraţie Publică;
  • Direcţiei Economice şi Patrimoniu;
  • Inspectoratului Şcolar al Judeţului Maramureş;
  • Unităţilor şcolare nominalizate în anexă.

PREŞEDINTE
Gabriel Valer Zetea
Contrasemnează,
SECRETAR GENERAL AL JUDEȚULUI
Aurica Todoran
Nr. 10 
Baia Mare, 29 ianuarie 2020 

Prezenta hotărâre a fost adoptată cu 32 voturi „pentru” şi o neparticipare la vot în şedinţa ordinară a Consiliului Judeţean Maramureş din 29 ianuarie 2020. Au fost prezenţi 33 din totalul de 35 membri ai consiliului judeţean.

Link-uri rapide

Informaţii utile


Tabără de excelență - PUNTE educațională Maramureș-Hîncești-Strășeni-Ungheni, ediția 2024

Tabără de excelență în Maramureș - PUNTE educațională Maramureș-Hîncești-Strășeni-Ungheni

COMAND – Sincronizarea intervențiilor în situații de urgență în regiunea de graniță

Proiectul REDUCES

MaraQuality

Proiectul FoodChains4Europe aprobat spre finanţare în cadrul programului INTERREG EUROPE

Măsuri de management privind creşterea gradului de informare şi conştientizare din Parcul Naţional Munţii Rodnei

Circuitul bisericilor de lemn din Transilvania de Nord

Reabilitare traseu de drum județean Baia Sprie (DN 18) - Cavnic (DJ 184) - Ocna Șugatag (DJ 109F) - Călinești (DJ185) - Bârsana (DJ185)

Pl@NETour - Crearea unui produs de turism ştiinţific şi infrastructură o reţea de cooperare transfrontalieră în domeniul turismului ştiinţific în Maramureş şi Transcarpathia

Centru Educațional Demonstrativ pentru Energie Durabilă – Centrul SEED

Reabilitarea Spitalului Judeţean de Urgenţă "Dr. Constantin Opriş" – Baia Mare

© 2018 Consiliul Judeţean Maramureş. All Rights Reserved.