Gabriel Zetea: Consilierii județeni au adoptat în unanimitate "Strategia Națională Anticorupție 2016 - 2020"

Consiliul Județean Maramureș a adoptat, cu unanimitate de voturi, în ședința extraordinară de vineri, 9 decembrie 2016, Declarația de aderare la Strategia Națională Anticorupție 2016-2020. ”Prin HG nr. 583/2016 a fost adoptată Strategia Națională Anticorupție 2016 – 2020, cu obiectivul specific: Creșterea integrității, reducerea vulnerabilităților și a riscurilor de corupție în administrația publică locală. În baza Acordului de colaborare dintre Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice (MDRAP) și Ministerul Justiției s-a stabilit lista măsurilor pentru demararea procesului de implementare a strategiei la nivelul instituțiilor publice, fiind lansată și Harta interactivă a bunelor practici identificate în domeniul prevenirii corupției. Suntem prima autoritate publică din județ care adoptă principiile, obiectivele, măsurile și termenele prevăzute în Strategia Națională și sper să dam un exemplu de bune practici și pentru celelalte autorități publice din Maramureș”, a declarat președintele Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Zetea.
Declarația de aderare la Strategia Națională Anticorupție condamnă corupția în toate formele în care se manifestă. Consiliul Județean Maramureș, prin reprezentanții săi, își exprimă, în mod ferm, angajamentul de continuare a eforturilor anticorupție prin toate mijloacele legale și administrative corespunzătoare, iar împreună cu reprezentanții instituției adoptă toate măsurile necesare pentru evitarea situațiilor de conflict de interese și incompatibilități. Gabriel Zetea, președintele Consiliului Județean Maramureș a arătat că, anual, instituția are datoria de a se autoevalua și de a informa Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice asupra gradului de implementare a planului de integritate, precum și a măsurilor preventive obligatorii.

Biroul de presă al Consiliului Județean Maramureș
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Link-uri rapide

Informaţii utile

MaraQuality

Măsuri de management privind creşterea gradului de informare şi conştientizare din Parcul Naţional Munţii Rodnei

Circuitul bisericilor de lemn din Transilvania de Nord

Reabilitare traseu de drum județean Baia Sprie (DN 18) - Cavnic (DJ 184) - Ocna Șugatag (DJ 109F) - Călinești (DJ185) - Bârsana (DJ185)

Pl@NETour - Crearea unui produs de turism ştiinţific şi infrastructură o reţea de cooperare transfrontalieră în domeniul turismului ştiinţific în Maramureş şi Transcarpathia

Centru Educațional Demonstrativ pentru Energie Durabilă – Centrul SEED

Reabilitarea Spitalului Judeţean de Urgenţă "Dr. Constantin Opriş" – Baia Mare

Creşterea capacităţii de management şi de răspuns în situaţii de dezastre naturale în regiunea transfrontalieră

site vechi site vechi
© 2018 Consiliul Judeţean Maramureş. All Rights Reserved.