Accessibility Tools

Drapelul Maramureșului a fost oferit vicepreședintelui Lucian Morar de către reprezentanții Consiliului Județean

Ședința ordinară de joi, 27 iulie 2017 a Consiliului Județean Maramureș a debutat cu un moment festiv. În cursul aceleiași zile, vicepreședintele Lucian Morar a depus jurământul de credință în funcția de primar al orașului Ulmeni, demnitate pe care a câștigat-o în urma alegerilor locale din 11 iunie 2017.
Președintele Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Zetea i-a înmânat un drapel al Maramureșului, pe care să îl arboreze în sediul Primăriei Ulmeni. ”Este un dar pe care îl oferim din partea noastră, a tuturor reprezentanților Consiliului Județean Maramureș și care dorim să îi aducă aminte de clipele frumoase pe care le-a petrecut alături de noi, în decursul acestui an în care a activat în executivul CJ”, a precizat șeful administrației județene, Gabriel Zetea.

Și vicepreședintele Ioan Doru Dăncuș i-a mulțumit lui Lucian Morar pentru colaborarea din ultimul an. ”Am venit în echipă, dar plecăm separat. Cred că fiecare are rostul său în viață, iar Lucian sper să facă treabă bună la Ulmeni, așa cum ne-a obișnuit, iar noi așteptăm în mijlocul nostru un alt coleg care să pună în slujba județului toată priceperea și cunoștințele sale”, a precizat vicepreședintele Ioan Doru Dăncuș.

După ce a primit drapelul, Lucian Morar a precizat că, deși depune jurământul de primar, legislația în vigoare îi permite ca, în următoarele 15 zile să decidă dacă rămâne vicepreședinte al Consiliului Județean sau primar al orașului Ulmeni, iar mulțumirile pentru colaborarea din ultimul an le va transmite în cadrul următoarei ședințe de Consiliu Județean.

Biroul de presă al Consiliului Județean Maramureș
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Link-uri rapide

Informaţii utile


Tabără de excelență - PUNTE educațională Maramureș-Hîncești-Strășeni-Ungheni, ediția 2024

Tabără de excelență în Maramureș - PUNTE educațională Maramureș-Hîncești-Strășeni-Ungheni

COMAND – Sincronizarea intervențiilor în situații de urgență în regiunea de graniță

Proiectul REDUCES

MaraQuality

Proiectul FoodChains4Europe aprobat spre finanţare în cadrul programului INTERREG EUROPE

Măsuri de management privind creşterea gradului de informare şi conştientizare din Parcul Naţional Munţii Rodnei

Circuitul bisericilor de lemn din Transilvania de Nord

Reabilitare traseu de drum județean Baia Sprie (DN 18) - Cavnic (DJ 184) - Ocna Șugatag (DJ 109F) - Călinești (DJ185) - Bârsana (DJ185)

Pl@NETour - Crearea unui produs de turism ştiinţific şi infrastructură o reţea de cooperare transfrontalieră în domeniul turismului ştiinţific în Maramureş şi Transcarpathia

Centru Educațional Demonstrativ pentru Energie Durabilă – Centrul SEED

Reabilitarea Spitalului Judeţean de Urgenţă "Dr. Constantin Opriş" – Baia Mare

© 2018 Consiliul Judeţean Maramureş. All Rights Reserved.