Consiliul Judeţean Maramureş și-a asumat derularea Programului pentru şcoli al României, pentru anul şcolar 2020 - 2021

02 Septembrie 2020 32
În ședința ordinară a Consiliului Județean Maramureș, care a avut loc luni, 31 august, în sistem videoconferință, șeful administrației județene a supus aprobării asumarea derulării Programului pentru şcoli al României, la nivelul judeţului Maramureş, pentru anul şcolar 2020 – 2021. Au fost aprobate, de asemenea, măsurile educative aferente acestui program, după cum urmează: organizarea de concursuri tematice legate de consumul de fructe şi legume, lapte şi produse lactate, inclusiv degustarea de fructe şi/sau legume proaspete, alte produse lactate şi/sau miere, cu acordarea de premii, precum şi organizarea de activităţi de grădinărit la nivelul şcolilor.
Programul pentru şcoli al României prevede pentru preșcolarii din grădinițele de stat autorizate/acreditate și particulare, cu program normal de patru ore, precum și pentru elevii din învățământul primar și gimnazial, de stat și particular, acordarea gratuită de fructe și legume proaspete, lapte și produse lactate, dar și de produse de panificație. Consiliul Județean Maramureș își asumă implementarea programului în întreg județul, ținând cont de acordurile cadru cu furnizorii de produse, semnate în anul 2019 și valabile pentru o perioadă de patru ani de la semnare.

Pentru implementarea Programului pentru şcoli al României, la nivelul județului Maramureș s-au alocat 3.942 mii lei, după cum urmează: 707,00 mii lei reprezentând sume alocate pentru distribuția fructelor și legumelor aferente anului școlar 2020, perioada 14 septembrie – 22 decembrie 2020; 1.556,00 mii lei reprezentând sume alocate pentru distribuția laptelui natural de consum și a produselor lactate fără adaos de lapte praf în anul școlar 2020 – 2021, perioada 14 septembrie – 22 decembrie 2020 și 1.679,00 mii lei reprezentând sume alocate pentru distribuția produselor de panificație în anul școlar 2020 – 2021, perioada 14 septembrie – 22 decembrie 2020.

Șeful administrației județene privește cu speranță spre momentul reluării cursurilor, după lunga pauză impusă de pandemia de coronavirus. „Faptul că vorbim despre revenirea preșcolalilor și elevilor în grădinițe și școli, este un motiv de bucurie, dar și de speranță într-un viitor sub însemnul normalității. Sper ca întoarcerea elevilor și a profesorilor în sălile de clasă să fie una fără incidente, iar acest lucru este posibil numai prin continuarea respectării cu strictețe a măsurilor impuse de autorități. Pentru a putea depăși această încercare, trebuie să ne adaptăm, să fim responsabili, să prețuim, dar și să protejăm, atât sănătatea noastră, cât și pe a celor din jur”, a declarat Gabriel Zetea, președintele Consiliului Județean Maramureș.

Biroul de presă al Consiliului Județean Maramureș
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Link-uri rapide

Informaţii utile

MaraQuality

Măsuri de management privind creşterea gradului de informare şi conştientizare din Parcul Naţional Munţii Rodnei

Circuitul bisericilor de lemn din Transilvania de Nord

Reabilitare traseu de drum județean Baia Sprie (DN 18) - Cavnic (DJ 184) - Ocna Șugatag (DJ 109F) - Călinești (DJ185) - Bârsana (DJ185)

Pl@NETour - Crearea unui produs de turism ştiinţific şi infrastructură o reţea de cooperare transfrontalieră în domeniul turismului ştiinţific în Maramureş şi Transcarpathia

Centru Educațional Demonstrativ pentru Energie Durabilă – Centrul SEED

Reabilitarea Spitalului Judeţean de Urgenţă "Dr. Constantin Opriş" – Baia Mare

Creşterea capacităţii de management şi de răspuns în situaţii de dezastre naturale în regiunea transfrontalieră

site vechi site vechi
© 2018 Consiliul Judeţean Maramureş. All Rights Reserved.
Powered by Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.