Consiliul Județean Maramureș finanțează cu 400 de mii de lei programele echipei de volei masculin CS Ştiinţa Explorări Baia Mare

15 Septembrie 2020 58
În ședința ordinară a Consiliului Județean Maramureș din luna august, la propunerea șefului administrației județene, Gabriel Zetea s-a stabilit alocarea sumei de 400 de mii de lei pentru finanțarea finanţarea programelor structurii sportive de performanţă de prim eşalon Clubul Sportiv „Ştiinţa” Baia Mare – echipa de volei masculin CS Ştiinţa Explorări Baia Mare.

Echipa de volei masculin CS Ştiinţa Explorări Baia Mare are ca scop creşterea calităţii sportive a echipei, dar și valorificarea aptitudinilor într-un sistem organizat de pregătire, competiţie și selecţie. Totodată, structura sportivă de prim eșalon din Baia Mare își propune promovarea, susţinerea şi dezvoltarea activităţilor voleibalistice în judeţul Maramureş, la toate nivelurile, precum și clasarea pe un loc cât mai bun la finalul programului competițional. Federația Română de Volei a stabilit că programul competițional pentru anul 2020 va debuta în luna octombrie, când vor începe să se joace meciurile pentru Campionatul Naţional şi Cupa României.
Președintele Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Zetea a precizat că instituția pe care o conduce ar putea să aloce resurse mai însemnate sportului maramureșean, numai în situația în care Guvernul României ar susține cheltuielile cu asistența socială la nivelul județului nostru. „La momentul de față, nu dispunem de sumele de bani cu care astfel de echipe, cu tradiție în județul Maramureș, ar merita să fie susținute. Am alocat această sumă echipei de volei masculin CS Ştiinţa Explorări Baia Mare pentru a putea activa în continuare în primul eșalon al voleiului masculin însă, sperăm ca pe viitor, Guvernul României să aloce Consiliului Județean Maramureș resursele necesare pentru a acoperi cheltuielile cu asistența socială și, astfel, să putem să susținem sportul la un nivel mai ridicat”, a declarat Gabriel Zetea, șeful administrației județene.

Biroul de presă al Consiliului Județean Maramureș
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Link-uri rapide

Informaţii utile

MaraQuality

Măsuri de management privind creşterea gradului de informare şi conştientizare din Parcul Naţional Munţii Rodnei

Circuitul bisericilor de lemn din Transilvania de Nord

Reabilitare traseu de drum județean Baia Sprie (DN 18) - Cavnic (DJ 184) - Ocna Șugatag (DJ 109F) - Călinești (DJ185) - Bârsana (DJ185)

Pl@NETour - Crearea unui produs de turism ştiinţific şi infrastructură o reţea de cooperare transfrontalieră în domeniul turismului ştiinţific în Maramureş şi Transcarpathia

Centru Educațional Demonstrativ pentru Energie Durabilă – Centrul SEED

Reabilitarea Spitalului Judeţean de Urgenţă "Dr. Constantin Opriş" – Baia Mare

Creşterea capacităţii de management şi de răspuns în situaţii de dezastre naturale în regiunea transfrontalieră

site vechi site vechi
© 2018 Consiliul Judeţean Maramureş. All Rights Reserved.