Consiliul Judeţean Maramureş aduce trupe de răsunet la Festivalul Castanelor: Proconsul, 3SE şi Carla’s Dreams

20 Septembrie 2016 1001
În urma încheierii unui Protocol de colaborare între Judeţul Maramureş şi Municipiul Baia Mare pentru organizarea şi desfăşurarea ”Festivalului Castanelor”, cele două instituţii şi-au dat mâna pentru a gândi împreună programul artistic pentru cea mai iubită sărbătoare a băimărenilor. Acordul semnat de preşedintele Consiliului Judeţean Maramureş, Gabriel Zetea şi primarul interimar al municipiului Baia Mare, Marinel Rob, este o premieră absolută, dat fiind faptul că acest protocol se va întinde pe întreaga durată a mandatului 2016 – 2020. CJ Maramureş urmează să fie partener al municipalităţii băimărene în organizarea acestui festival şi în următorii trei ani, respectiv în 2017, 2018 şi 2019.
Prin alocarea unei sume de 200.000 de lei pentru suplimentarea ofertei de artişti care vor evolua pe scenele din Baia Mare, Judeţul Maramureş a devenit partener cu drepturi depline al municipalităţii şi coorganizator al Festivalului Castanelor. Ansamblului Folcloric Naţional ”Transilvania” i-a revenit sarcina de a suplimenta oferta artiştilor care vor concerta pe scena festivalului, precum şi gestionarea cu multă transparenţă a acestor fonduri.

Gabriel Zetea, preşedintele Consiliului Judeţean Maramureş a declarat că, reprezentanţii Ansamblului Folcloric Naţional ”Transilvania” au luat deja legătura cu artişti şi formaţii consacrate, pentru a acoperi toate gusturile şi genurile de muzică. ”În seara zilei de vineri, 23 septembrie, pe scena situată pe B-dul Unirii, invitatul special al concertului de muzică pop-rock va fi Proconsul. Sâmbătă seara, în 24 septembrie, pe aceeaşi scenă va evolua trupa 3SE, în cadrul concertului de muzică modernă. Duminică, 25 septembrie 2016, formaţia care va fi adusă în Baia Mare prin aportul Consiliului Judeţean Maramureş este îndrăgita trupă dance, Carla’s Dreams. Prin aducerea acestor artişti cunoscuţi şi recunoscuţi dorim să oferim publicului băimărean o sărbătoare de neuitat.

Mă bucur să văd că protocoalele de colaborare şi susţinere pe care le-am încheiat cu municipiul Baia Mare în ultimele două luni, pentru susţinerea oraşului la titlul de Capitală Europeană a Culturii în 2021, au dat roade. Deşi Baia Mare a pierdut această nominalizare, legăturile care s-au format între Judeţul Maramureş şi Municipiul Baia Mare, dar şi susţinerea care ne-au arătat-o colegii de la Consiliile Judeţene şi Prefecturile din judeţele vecine: Satu Mare, Bistriţa Năsăud şi Sălaj au dus la ceea ce se întâmplă azi şi ceea ce este, în fapt, o normalitate. Cu primarul municipiului Baia Mare, Marinel Rob am discutat, punctual, despre Festivalul Castanelor şi despre programul artistic care se va desfăşura în cadrul acestei sărbători atât de importante pentru băimăreni. Până acum, nu am fost niciodată parteneri direcţi ai municipalităţii, titulatură pe care astăzi o avem şi de care ne achităm cu profesionalism”, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Maramureş, Gabriel Zetea.

Şi primarul interimar al al municipiului Baia Mare, Marinel Rob a arătat că este pentru prima oară când Consiliul Judeţean se implică în astfel de evenimente de importanţă majoră, iniţiativa fiind una lăudabilă.

Biroul de presă al Consiliului Judeţean Maramureş
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Link-uri rapide

Informaţii utile


Proiectul REDUCES

MaraQuality

Proiectul FoodChains4Europe aprobat spre finanţare în cadrul programului INTERREG EUROPE

Măsuri de management privind creşterea gradului de informare şi conştientizare din Parcul Naţional Munţii Rodnei

Circuitul bisericilor de lemn din Transilvania de Nord

Reabilitare traseu de drum județean Baia Sprie (DN 18) - Cavnic (DJ 184) - Ocna Șugatag (DJ 109F) - Călinești (DJ185) - Bârsana (DJ185)

Pl@NETour - Crearea unui produs de turism ştiinţific şi infrastructură o reţea de cooperare transfrontalieră în domeniul turismului ştiinţific în Maramureş şi Transcarpathia

Centru Educațional Demonstrativ pentru Energie Durabilă – Centrul SEED

Reabilitarea Spitalului Judeţean de Urgenţă "Dr. Constantin Opriş" – Baia Mare

Creşterea capacităţii de management şi de răspuns în situaţii de dezastre naturale în regiunea transfrontalieră

© 2018 Consiliul Judeţean Maramureş. All Rights Reserved.