Accessibility Tools

Consiliul Județean Maramureș a elogiat cartea "Prefecții Maramureșului 1919 - 2019"

Cu ocazia acțiunii „Ziua Prefectului” și a evenimentului “Prefectura Maramureș – 100 de ani de la înființare”, organizate în parteneriat cu Consiliul Județean Maramureș, în cursul zilei de marți, 2 aprilie 2019, cu începere de la ora 14.00, la Millennium Bussiness Center din Baia Mare s-a lansat cartea „Prefecții Maramureșului 1919 - 2019”. Evenimentul s-a bucurat de o participare largă a foștilor prefecți ai Maramureșului, personalități culturale locale, tineri implicați în proiectul „Arta de a conduce”, precum și maramureșeni interesați de activitatea administrației publice. În debutul evenimentului s-a ținut un moment de reculegere în memoria foștilor prefecți care nu mai sunt printre noi.
Lucrarea de anvergură „Prefecții Maramureșului 1919 - 2019”, editată de Instituția Prefectului Maramureș și Arhivele Naționale și lansată cu ocazia aniversării centenarului de la numirea primului prefect cuprinde un istoric al Prefecturii și exercitarea mandatelor prefecților, rolul și atribuțiile acestora, activități și evenimente importante din această perioadă.
 
“Este o onoare pentru mine să reprezint, la ceas aniversar, instituția Consiliului Județean Maramureș. În numele colegilor din instituția județeană, a celor cu care reprezentanții Prefecturii Maramureș împart clădirea Palatului Administrativ, adresez din suflet o urare de La mulți ani!, dorindu-mi să avem împreună cât mai multe succese pentru binele locuitorilor județului nostru. Este un moment în care trebuie să ne amintim de toți cei care au făcut ca această instituție să fie una emblematică în Maramureș, o instituție care pune mai presus de toate legea și pe care o aplică atunci când cei din administrația locală au anumite derapaje, fie că vorbim de hotărâri de Consiliu local sau alte acte administrative. Doresc să îi felicit pe fiecare în parte pentru că, cel puțin în ultimii 29 de ani, această instituție s-a bucurat de simpatia maramureșenilor. În același timp, îi asigur pe cei care în prezent îndeplinesc funcția de demnitate publică de prefect, subprefect, secretar de întreaga noastră colaborare, bunăvoință, dar și de bunele intenții ale reprezentanților Consiliului Județean Maramureș. Cu siguranță, îmi doresc ca împreună să facem cea mai bună echipă și în continuare”, a subliniat vicepreședintele Consiliului Județean Maramureș, Ioan Doru Dăncuș.
 
La eveniment a fost prezent și tânărul licean Denis Lazăr, “președinte al Consiliului Județean Maramureș pentru o zi” –care a câștigat această poziție în cadrul proiectului ”Arta de a conduce”- și care a fost felicitat de vicepreședintele Ioan Doru Dăncuș. Reprezentantul executivului Consiliului Județean i-a oferit elevului o plachetă în semn de recunoaștere a implicării sale în activitatea proiectului „Arta de a conduce.” Evenimentul “Prefectura Maramureș – 100 de ani de la înființare” a fost finanțat de către Consiliul Județean Maramureș, cu suma de 35.000 de lei.
 
Biroul de presă al Consiliului Județean Maramureș
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Link-uri rapide

Informaţii utile


Tabără de excelență - PUNTE educațională Maramureș-Hîncești-Strășeni-Ungheni, ediția 2024

Tabără de excelență în Maramureș - PUNTE educațională Maramureș-Hîncești-Strășeni-Ungheni

COMAND – Sincronizarea intervențiilor în situații de urgență în regiunea de graniță

Proiectul REDUCES

MaraQuality

Proiectul FoodChains4Europe aprobat spre finanţare în cadrul programului INTERREG EUROPE

Măsuri de management privind creşterea gradului de informare şi conştientizare din Parcul Naţional Munţii Rodnei

Circuitul bisericilor de lemn din Transilvania de Nord

Reabilitare traseu de drum județean Baia Sprie (DN 18) - Cavnic (DJ 184) - Ocna Șugatag (DJ 109F) - Călinești (DJ185) - Bârsana (DJ185)

Pl@NETour - Crearea unui produs de turism ştiinţific şi infrastructură o reţea de cooperare transfrontalieră în domeniul turismului ştiinţific în Maramureş şi Transcarpathia

Centru Educațional Demonstrativ pentru Energie Durabilă – Centrul SEED

Reabilitarea Spitalului Judeţean de Urgenţă "Dr. Constantin Opriş" – Baia Mare

© 2018 Consiliul Judeţean Maramureş. All Rights Reserved.