Consiliul Județean Maramureș a devenit membru al Asociației Europene pentru Interpretarea Patrimoniului – Interpret Europe

07 Septembrie 2023 44
Consiliul Județean Maramureș a devenit membru al Asociației Europene pentru Interpretarea Patrimoniului – Interpret Europe. Pornind de la premiza că unul dintre avantajele competitive fundamentale ale județului Maramureș este vastul său patrimoniu cultural și natural, s-a constatat necesitatea stringentă de a depăși semnificativele carențe existente la nivel național și, inductiv, județean în domeniul interpretării patrimoniului cultural și natural. Obiectivul Interpret Europe (IE) este aducerea patrimoniului cultural și natural la viață.
Interpret Europe promovează bunele practici și cercetarea în interpretarea patrimoniului pentru a oferi un sens mai profund patrimoniului natural și cultural, în toată Europa. Utilizând o gamă largă de abordări care transformă experiența imediată a patrimoniului natural și cultural într-o sursă de inspirație și creativitate, Interpret Europe încurajează dialogul și parteneriatul între stakeholderi din administrație, asociații și universități, furnizori de servicii culturale și profesioniști din Europa și nu numai. Printre scopurile IE se numără:
  • îmbunătățirea interpretării patrimoniului ca parte a educației publice, din perspectiva înțelegerii și aprecierii mai profunde a beneficiilor conservării naturii și îngrijirii bunurilor culturale, respectiv a sprijinirii atitudinilor internaționale deschise și a toleranței în toate domeniile culturii.
  • promovarea cercetării și educației, inclusiv învățământul superior și formarea profesională continuă, în corelație cu interpretarea patrimoniului și temelor conexe.

Conectând în mod responsabil oamenii cu moștenirea generațiilor anterioare, interpretarea patrimoniului nu numai că încurajează administrarea responsabilă a celui cultural și natural, ci și angajamentul civic, pacea și dezvoltarea durabilă cu auxiliul învățării continue. Încurajând interpretarea bogăției diversității culturale și naturale în întreaga Europă, precum și creșterea gradului de conștientizare a valorilor legate de demnitatea umană, solidaritate sau statul de drept, interpretarea patrimoniului ajută la îndeplinirea unora dintre cele mai critice provocări ale Europei.

Interpret Europe acționează ca o platformă europeană de cooperare și schimb de experiență, în special în domeniul cercetării și educației. IE are peste 800 de membri din 48 de țări și este membru al Alianței Globale pentru Interpretarea Patrimoniului, Rețelei Patrimoniului Climatic, Alianței Europene a Patrimoniului și Forumului Patrimoniului Cultural.

Forumul Patrimoniului Cultural este grupul permanent de experți al Comisiei Europene în domeniul patrimoniului cultural. iar în virtutea aderării la IE, Consiliul Județean Maramureș dobândește voce la nivelul Comisiei Europene în acceastă materie. De asemenea, Interpret Europe este consultantul UNESCO în domeniul formării profesionale, în special în sfera interpretării patrimoniului cultural și natural.


Biroul de presă al Consiliului Județean Maramureș
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Link-uri rapide

Informaţii utile


MaraQuality

Proiectul FoodChains4Europe aprobat spre finanţare în cadrul programului INTERREG EUROPE

Măsuri de management privind creşterea gradului de informare şi conştientizare din Parcul Naţional Munţii Rodnei

Circuitul bisericilor de lemn din Transilvania de Nord

Reabilitare traseu de drum județean Baia Sprie (DN 18) - Cavnic (DJ 184) - Ocna Șugatag (DJ 109F) - Călinești (DJ185) - Bârsana (DJ185)

Pl@NETour - Crearea unui produs de turism ştiinţific şi infrastructură o reţea de cooperare transfrontalieră în domeniul turismului ştiinţific în Maramureş şi Transcarpathia

Centru Educațional Demonstrativ pentru Energie Durabilă – Centrul SEED

Reabilitarea Spitalului Judeţean de Urgenţă "Dr. Constantin Opriş" – Baia Mare

Creşterea capacităţii de management şi de răspuns în situaţii de dezastre naturale în regiunea transfrontalieră

© 2018 Consiliul Judeţean Maramureş. All Rights Reserved.