CJ Maramureș pregătește cererea de finanțare pentru reabilitarea tronsonului DJ 185 Valea Vișeului – Lunca la Tisa

30 Martie 2018 367
Consiliul Județean Maramureș intenționează pregătirea cererii de finanțare și a documentelor însoțitoare pentru accesarea fondurilor externe nerambursabile prin Programul Operațional Comun România – Ucraina pentru reabilitarea tronsonului DJ 185 Valea Vișeului – Lunca la Tisa. Proiectul își propune inițierea procesului de dezvoltare a sistemului de infrastructură rutieră între România și Ucraina, precum și întărirea capacității instituționale a celor două comunități de a iniția procese de dezvoltare socio-economice comune.
Proiectul răspunde nevoilor identificate la nivelul local privind asigurarea accesibilității locuitorilor comunelor Valea Vișeului, Bistra, Petrova, Leordina, Repedea, Ruscova, Poienile de sub Munte la punctul de frontieră Sighetu Marmației, a căror intervenție pe sectorul de drum DJ 185 Valea Vișeului – Lunca la Tisa este mult îngreunată și nu se poate realiza în timp oportun.

Claudia Breban, directorul executiv al Direcției de Dezvoltare și Implementare Proiecte din cadrul Consiliului Județean Maramureș a arătat că ”pentru îndeplinirea obligațiilor pe care România și le-a asumat în vederea securizării frontierei externe și executarea în condiții normale a supravegherii frontierei de stat, a fost oportună și necesară adoptarea Proiectului de Hotărâre privind solicitarea trecerii drumurilor forestiere și a terenurilor aferente acestora din domeniul public al Statului Român și din administrarea Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva, în domeniul public al județului Maramureș și în administrarea Consiliului Județean Maramureș”.

Astfel, având în vedere posibilitatea promovării spre finanțare prin Programul Operațional Comun România – Ucraina a reabilitării tronsonului DJ 185 Valea Vișeului – Lunca la Tisa, Expunerea de Motive a Președintelui Consiliului Județean Maramureș și Raportul Direcției de Dezvoltare și Implementare Proiecte, aleșii județeni au adoptat, la ultima ședință a plenului, solicitarea transmiterii unor drumuri forestiere și a terenurilor aferente acestora, din domeniul public al Statului Român și din administrarea Regiei naționale a Pădurilor - Romsilva, în domeniul public al județului Maramureș și în administrarea Consiliului Județean Maramureș. Instituția județeană va respecta prevederile art. 7, alin. 3 din Legea nr. 46.2008 privind Codul Silvic, care interzice trecerea drumurilor forestiere și a terenurilor aferente din domeniul public al județului Maramureș în domeniul privat al acesteia, prin hotărâre de CJ. După emiterea Hotărârii de Guvern de transfer a terenurilor și a mijloacelor fixe se modifică în mod corespunzător inventarul bunurilor ce alcătuiesc domeniul public al județului Maramureș.

Biroul de presă al Consiliului Județean Maramureș
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Link-uri rapide

Informaţii utile

Măsuri de management privind creşterea gradului de informare şi conştientizare din Parcul Naţional Munţii Rodnei

Circuitul bisericilor de lemn din Transilvania de Nord

Reabilitare traseu de drum județean Baia Sprie (DN 18) - Cavnic (DJ 184) - Ocna Șugatag (DJ 109F) - Călinești (DJ185) - Bârsana (DJ185)

Pl@NETour - Crearea unui produs de turism ştiinţific şi infrastructură o reţea de cooperare transfrontalieră în domeniul turismului ştiinţific în Maramureş şi Transcarpathia

Centru Educațional Demonstrativ pentru Energie Durabilă – Centrul SEED

Reabilitarea Spitalului Judeţean de Urgenţă "Dr. Constantin Opriş" – Baia Mare

Creşterea capacităţii de management şi de răspuns în situaţii de dezastre naturale în regiunea transfrontalieră

CBC Parliament – Parlamentul Cooperării Transfrontaliere

Versiunea veche a site-ului

site vechi
© 2018 Consiliul Judeţean Maramureş. All Rights Reserved.
Powered by Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.