Bugetul de venituri și cheltuieli al județului pe anul 2017 a fost majorat cu suma de 74.585 mii lei

Joi, 11 mai 2017, de la ora 12.00, 26 din cei 35 de consilieri județeni s-au întrunit în ședință extraordinară, pentru a vota două proiecte aflate pe ordinea de zi, un al treilea proiect fiind retras la debutul ședinței. Aleșii județeni au aprobat, în unanimitate, majorarea bugetului de venituri și cheltuieli al județului pe anul 2017 cu suma de 74.585 mii lei, prin aprobarea bugetului creditelor interne. Totodată, s-a modificat denumirea din ”Lista obiectivelor de investiții” pentru obiectivul ”Sistemul de Management Integrat al Deșeurilor în județul Maramureș”, noua denumire fiind ”Fazarea proiectului Sistem de Management Integrat al Deșeurilor din Județul Maramureș”. De asemenea, pentru obiectivul cu noua denumire în ”Lista obiectivelor de investiții” s-a introdus o nouă finanțare, respectiv ”credite interne”, în valoare de 74.585 mii lei.
Președintele Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Zetea a declarat că implementarea Sistemului de Management Integrat al Deșeurilor reprezintă o solicitare obligatorie care trebuie să fie realizată de către fiecare județ din România. ”Suntem în etapa de precontractare a fazării pe acest proiect extrem de important, iar o sumă de 33 de milioane de euro a fost alocată Maramureșului, fapt pentru care îi mulțumesc, încă o dată, directorului POIM, Cătălin Gheran, vicepremierului Sevil Shhaideh, ministrul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, precum și ministrului Fondurilor Europene, Rovana Plumb. O parte din acești bani au fost deja folosiți din bugetul propriu al Consiliului Județean, sumă pe care urmează să o reîntregim. Totodată, o parte importantă din fondurile europene obținute va fi depusă la finanțator, în cel mai scurt timp. Am convingerea că vom reuși, în timp util, să oferim soluții de depozitare a deșeurilor pentru fiecare locuitor al Maramureșului”, a precizat șeful administrației județene, Gabriel Zetea.

Punctul doi pe ordinea de zi a făcut referire la constituirea Comisiei de selecție a ofertelor culturale pentru finanțare nerambursabilă din bugetul propriu al județului Maramureș pe anul 2017. Consilierii județeni au numit trei reprezentanți ai Consiliului județean Maramureș în Comisia de selecție a ofertelor culturale pentru pentru finanțare nerambursabilă, urmând ca această comisie să fie completată cu patru specialiști în domeniul cultural desemnați de ordonatorul principal de credite. Numele reprezentanților din comisie nu a fost făcut public deoarece, potrivit legii, aceștia vor fi anunțați numai la finalul sesiunii de deschidere a ofertelor și de atribuire a finanțării pentru proiectele depuse.

Proiectul de hotărâre privind achiziționarea serviciilor juridice de consultanță, asistență și de reprezentare a Autorității Contractante Județul Maramureș și a Consiliului Județean Maramureș, în litigiul având ca obiect revendicarea privind costuri suplimentare și daune cumulate, formulată de SC Kasdum GF S.R.L., în baza Contractului de proiectare și execuție lucrări nr. 4988/10.06.2015, aferent proiectului ”Sistem de Management Integrat al Deșeurilor în Județul Maramureș” a fost retras de pe ordinea de zi, până la următoarea ședință, pentru a putea fi pregătit în detaliu.

Ioan Doru Dăncuș: Aproximativ 40 de misiuni diplomatice au confirmat prezența la ”Zilele Maramureșului – Haida, hai în Maramureș”

La finalul ședinței extraordinare a a luat cuvântul Ioan Doru Dăncuș, vicepreședinte al Consiliului Județean Maramureș, care este responsabil pentru organizarea evenimentului ”Zilele Maramureșului – Haida, hai în Maramureș”, ediția a III-a. Acțiunile încep joi 18 mai 2017 și se întind pe parcursul a cinci zile, până marți, 23 mai. ”La finalul săptămânii trecute am primit o vizită foarte importantă a reprezentanților Ministerului Turismului și ai Ministerului Afacerilor Interne, stabilind detaliile privind participarea membrilor unor corpuri diplomatice la evenimentul din Maramureș. Avem până în prezent aproximativ 40 de confirmări din partea misiunilor diplomatice. Ședința festivă a fost stabilită pentru vineri, 19 mai, la ora 10.30, după care va urma deplasarea în paradă la Muzeul de Etnografie, unde va avea loc deschiderea oficială a evenimentului. Gala Ambasadorilor a fost stabilită tot pentru ziua de vineri, 19 mai. În ceea ce privește turoperatorii invitați în județul nostru, în cele câteva zile pe care le vor petrece pe meleagurile maramureșene le vor fi prezentate cât mai multe obiective turistice”, a precizat vicepreședintele CJ Maramureș, Ioan Doru Dăncuș.

Biroul de presă al Consiliului Județean Maramureș
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Link-uri rapide

Informaţii utile

Măsuri de management privind creşterea gradului de informare şi conştientizare din Parcul Naţional Munţii Rodnei

Circuitul bisericilor de lemn din Transilvania de Nord

Reabilitare traseu de drum județean Baia Sprie (DN 18) - Cavnic (DJ 184) - Ocna Șugatag (DJ 109F) - Călinești (DJ185) - Bârsana (DJ185)

Pl@NETour - Crearea unui produs de turism ştiinţific şi infrastructură o reţea de cooperare transfrontalieră în domeniul turismului ştiinţific în Maramureş şi Transcarpathia

Centru Educațional Demonstrativ pentru Energie Durabilă – Centrul SEED

Reabilitarea Spitalului Judeţean de Urgenţă "Dr. Constantin Opriş" – Baia Mare

Creşterea capacităţii de management şi de răspuns în situaţii de dezastre naturale în regiunea transfrontalieră

CBC Parliament – Parlamentul Cooperării Transfrontaliere

© 2018 Consiliul Judeţean Maramureş. All Rights Reserved.
Powered by Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.