Academia de Vară a Adunării Regiunilor Europei se desfășoară la Novi Sad, în Serbia

La Novi Sad, în Serbia, se desfășoară zilele acestea Academia de Vară a Adunării Regiunilor Europei (AER Summer Academy Serbia 2019). Tema Academiei din acest an este “tineretul”, având ca slogan: “Tineretul este viitorul, tineretul e Europa”.

La eveniment, din partea județului Maramureș participă președintele Asociației Elevilor din Maramureș (A.E.M.), Denis Lazăr, consilierul județean Călin-Ștefan Pop și reprezentanți ai aparatului de specialitate: Dan Carpov, șef Birou Informare Turistică și Gheorghe Paul Szaniszlo, consilier superior în cadrul Biroului Relații Internaționale.
La ceremonia de deschidere, Istvan Pasztor, președintele Provinciei Autonome Voievodina a subliniat, în discursul său de bun venit, importanța implicării tinerilor în politică, dar și faptul ca “tinerii nu sunt viitorul, ci deja reprezintă prezentul”, judecând după gradul de implicare în politica europeană. Delegații maramureșeni vor participa la dezbaterile privind prioritățile europene în domeniul tineretului, discutând despre cum pot tinerii sta la baza revitalizării democrației în Europa și care sunt perspectivele lor privind viitorul european.

“Implicarea tinerilor în democrația participativă și cetățenia europeană” este unul din panelurile în care președintele A.E.M., Denis Lazăr, s-a implicat activ prin adresarea de întrebări speakerilor: Jovana Majstorović, Forumul European de Tineret (EYF), Igor Novakovic, Fundația Centrul Afacerilor Internaționale și Securitate (ISAC), Alejandra Piot Pérez-Abadín, Forumul Studenților AEGEE Europe.

Miercuri, în cadrul programului “Academiei de vara Serbia 2019”, implicarea Consiliul Județean Maramureș se va realiza si prin prezentarea “Tineretul - cheia dezvoltării ecologice” a șefului Biroului de Informare Turistică, Dan Carpov. Vorbitorul va prezenta punctele de vedere și perspectivele din Maramureș despre cum pot tinerii contribui la o dezvoltare ecologică.

Academia de vară AER Serbia 2019 continuă până vineri, 5 iulie, cu o multitudine de evenimente din cadrul programului Novi Sad, capitala tineretului european.

Biroul de presă al Consiliului Județean Maramureș
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Link-uri rapide

Informaţii utile

MaraQuality

Măsuri de management privind creşterea gradului de informare şi conştientizare din Parcul Naţional Munţii Rodnei

Circuitul bisericilor de lemn din Transilvania de Nord

Reabilitare traseu de drum județean Baia Sprie (DN 18) - Cavnic (DJ 184) - Ocna Șugatag (DJ 109F) - Călinești (DJ185) - Bârsana (DJ185)

Pl@NETour - Crearea unui produs de turism ştiinţific şi infrastructură o reţea de cooperare transfrontalieră în domeniul turismului ştiinţific în Maramureş şi Transcarpathia

Centru Educațional Demonstrativ pentru Energie Durabilă – Centrul SEED

Reabilitarea Spitalului Judeţean de Urgenţă "Dr. Constantin Opriş" – Baia Mare

Creşterea capacităţii de management şi de răspuns în situaţii de dezastre naturale în regiunea transfrontalieră

site vechi site vechi
© 2018 Consiliul Judeţean Maramureş. All Rights Reserved.
Powered by Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.