A VI-a ediţie a Festivalului Minorităţilor "Diversitate şi Unitate prin Tradiţii"

22 Septembrie 2016 753
Festivalul minorităţilor „Diversitate şi Unitate prin Tradiţii” a ajuns la cea de-a VI-a ediţie şi va avea loc vineri, 23 septembrie, de la ora 14.30, în cadrul Festivalului Castanelor, în Piaţa Libertăţii din Centru Vechi. Organizator este Ansamblul Folcloric Naţional „Transilvania”, partenerii principali ai evenimentului sunt Municipiul Baia Mare şi Consiliul Judeţean Maramureş, iar parteneri Forumul Democrat German şi Uniunea Ucrainienilor din România.
Ediţia din acest an a Festivalului minorităţilor „Diversitate şi Unitate prin Tradiţii” se desfăşoară în cadrul celei de-a 26-a ediţii a Festivalului Castanelor şi are ca temă principală Multiculturalismul în spaţiul Maramureşean. Ansamblul Folcloric Naţional „Transilvania” va prezenta un program artistic Sincretismul multicultural ”Dar din dar” - a convieţui în armonie.

În deschidere va concerta Orchestra Naţională ”Transilvania”, dirijor Eduard Albina, şi va fi intrepretat „Cântecul prieteniei”, selecţie de melodii din folclorul românesc, maghiar, ucrainian şi ţigănesc.

Grupa de copii cu vârste între 4 şi 8 ani, cunoscuţi cu numele de „Muguraşii”, a Ansamblului Folcloric Naţional „Transilvania” va dansa un joc maramureşan, fiind urmaţi de „Coconii Maramureşului” – grupa de copii 8-14 ani a Ansamblului Folcloric Naţional „Transilvania”, care vor prezenta în cadrul festivalului un dans din Țara Chioarului. Va urca pe scenă şi Ansamblul de tineret „Maramureşul” al Ansamblul Folcloric Naţional „Transilvania”, care va prezenta un dans din Țara Lăpuşului.

Malvina Madar Iederan va încânta publicul cu melodii din ţinutul codrenesc, urmând un dans maghiar din zona Codrului. Corul de copii al Liceului „Nemeth Laszlo” va prezenta jocuri şi cântece din suflet din repertoriul maghiar.

Ansamblul de dans tradiţional ţigănesc “Generaţia Nouă”, al Asociaţiei Young Roma Maramureş este o trupă de dans înfiinţată în anul 2012, la iniţiativa tinerilor rromi, membri ai organizaţiei şi este structurată pe două segmente distincte, grupa de copii 9-14 ani şi grupa de tineri cu vârste cuprinse între 18 şi 25 de ani. Cele două echipe însumează în total opt perechi. De la momentul înfiinţării, trupa de adolescenţi a participat la diverse evenimente cultural-artistice care au avut loc atât în judeţ, cât şi înafara Maramureşului.

Va evolua, pe scenă, şi Ansamblul Folcloric ,,Somfa” din Coltau, care va prezenta o suită de dansuri maghiare sătmărene. Nu va lipsi nici dansul ţigănesc din Remetea Chioarului, prezentat de Birşe Marinela şi Lacatuş Amalia. Va mai urca, pe scena din Centru Vechi, Grupul Folcloric „Hutulii veseli”, al Caminului cultural din Bistra. Repertoriul este compus din cântece din folclorul huţulilor din Maramureş, folclor ucrainian şi dans popular huţul. Taraful Balogh va prezenta muzică şi dansuri din folclorul maghiar, iar festivalul se va încheia cu grupul de dans „Edelweiss” din Vişeu de Sus al Forumului Democrat German, grupul maghiar „Bakator” din Arduzel şi grupul vocal „Rusceanka” din Ruscova.

Biroul de presă al Consiliului Judeţean Maramureş
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Link-uri rapide

Informaţii utile

MaraQuality

Măsuri de management privind creşterea gradului de informare şi conştientizare din Parcul Naţional Munţii Rodnei

Circuitul bisericilor de lemn din Transilvania de Nord

Reabilitare traseu de drum județean Baia Sprie (DN 18) - Cavnic (DJ 184) - Ocna Șugatag (DJ 109F) - Călinești (DJ185) - Bârsana (DJ185)

Pl@NETour - Crearea unui produs de turism ştiinţific şi infrastructură o reţea de cooperare transfrontalieră în domeniul turismului ştiinţific în Maramureş şi Transcarpathia

Centru Educațional Demonstrativ pentru Energie Durabilă – Centrul SEED

Reabilitarea Spitalului Judeţean de Urgenţă "Dr. Constantin Opriş" – Baia Mare

Creşterea capacităţii de management şi de răspuns în situaţii de dezastre naturale în regiunea transfrontalieră

site vechi site vechi
© 2018 Consiliul Judeţean Maramureş. All Rights Reserved.
Powered by Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.