"Lecţia de etnografie" la Săcălăşeni

08 Mai 2017 1388

O lecţie de etnografie va fi susţinută de conf. dr. Delia Suiogan, vineri 12 mai, începând cu ora 11.00, la Centrul de Informare Turistică din Săcălăşeni. Aceasta este una din acţiunile pe care Consiliul Judeţean Maramureş le organizează în scopul promovării proiectului „Circuitul bisericilor de lemn din Transilvania de Nord”.
O lecţie de etnografie va fi susţinută de conf. dr. Delia Suiogan, vineri 12 mai, începând cu ora 11.00, la Centrul de Informare Turistică din Săcălăşeni. Aceasta este una din acţiunile pe care Consiliul Judeţean Maramureş le organizează în scopul promovării proiectului „Circuitul bisericilor de lemn din Transilvania de Nord”. La manifestare vor participa elevii Şcolii gimnaziale din localitate, autorităţi locale şi judeţene şi studenţi ai Centrului Universitar Nord – Baia Mare. Tuturor le vor fi prezentate obiectivele realizate în cadrul proiectului „Circuitul bisericilor de lemn din Transilvania de Nord”, importanţa păstrării tradiţiilor şi a promovării lor corecte, pentru atragerea unui număr cât mai mare de turişti în Maramureş. De asemenea, tinerilor li se va vorbi despre rolul lor în diseminarea informaţiilor care vizează oferta turistică a Maramureşului, ştiută fiind apetenţa lor pentru comunicarea în mediul on-line.

Pe întreaga perioadă de sustenabilitate a proiectului „Circuitul bisericilor de lemn din Transilvania de Nord” – finalizat în iunie 2016 - vor fi organizate evenimente de promovare în toate cele 16 locaţii, în funcţie de specificul zonei.

Dana Gagniuc
Expert comunicare
Compartiment Strategii Judeţene

Link-uri rapide

Informaţii utile


Tabără de excelență în Maramureș - PUNTE educațională Maramureș-Hîncești-Strășeni-Ungheni

Proiectul REDUCES

MaraQuality

Proiectul FoodChains4Europe aprobat spre finanţare în cadrul programului INTERREG EUROPE

Măsuri de management privind creşterea gradului de informare şi conştientizare din Parcul Naţional Munţii Rodnei

Circuitul bisericilor de lemn din Transilvania de Nord

Reabilitare traseu de drum județean Baia Sprie (DN 18) - Cavnic (DJ 184) - Ocna Șugatag (DJ 109F) - Călinești (DJ185) - Bârsana (DJ185)

Pl@NETour - Crearea unui produs de turism ştiinţific şi infrastructură o reţea de cooperare transfrontalieră în domeniul turismului ştiinţific în Maramureş şi Transcarpathia

Centru Educațional Demonstrativ pentru Energie Durabilă – Centrul SEED

Reabilitarea Spitalului Judeţean de Urgenţă "Dr. Constantin Opriş" – Baia Mare

Creşterea capacităţii de management şi de răspuns în situaţii de dezastre naturale în regiunea transfrontalieră

© 2018 Consiliul Judeţean Maramureş. All Rights Reserved.