INFO DAY pentru apelul III al Programului HUSKROUA ENI CBC 2014-2020 Baia Mare, 26 noiembrie 2019, Consiliul Județean, Sala Maramureșul, ora 13:00

15 Noiembrie 2019 110
Autoritatea Națională (MLPDA) împreună cu reprezentanții ai controlului de prim nivel și Secretariatul Tehnic Comun al Programului Ungaria- Slovacia- România-Ucraina ENI CBC 2014-2020 organizează un seminar pentru sprijinirea beneficiarilor din Satu Mare si Baia Mare în implementarea proiectelor din cadrul apelului al doilea de proiecte al Programului Ungaria-Slovacia-România-Ucraina ENI CBC. Seminarul este deschis doar beneficiarilor de proiecte care au semnat sau sunt în curs de semnare al contractului de finanțare.

Începând cu ora 13:00, la aceeași locație, potențialii aplicanți ai celui de-al treilea apel de proiecte sunt așteptați pentru a afla despre criteriile de eligibilitate, modalitatea de aplicare și cerințele Programului pentru cel de-al treilea apel de proiecte deschis în data de 14 noiembrie și având ca termen de depunere data de 13 februarie 2020.
Agenda este următoarea:

13:00 – 13:15

Înscrierea şi primirea participanţilor
 
13:15 – 13:30

Cuvânt de deschidere - Reprezentant Consiliu Judeţean

Prezentarea scopului şi obiectivului evenimentului - Reprezentant Secretariatul Tehnic Comun al Programulului Ungaria-Slovacia-România-Ucraina 2014-2020  

13:30 – 14:00

Prezentarea Programului de Cooperare Transfrontalieră ENI Ungaria-Slovacia-România-Ucraina 2014-2020

Robert COSTEŢCHI, Manager Programul Ungaria-Slovacia-România-Ucraina 2014-2020,
Direcţia Generală Cooperare Teritorială Europeană, Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei 

Context, arie eligibilă, priorităţile finanţate şi structurile de management ale programului la nivel naţional
~Întrebări şi răspunsuri~

14:00 – 15:00

Prezentarea apelurilor de proiecte lansate la nivelul Programului de Cooperare Transfrontalieră Ungaria-Slovacia-România-Ucraina 2014-2020

Roxana DAMIAN, Manager program,
Secretariatul Tehnic Comun Programul Ungaria-Slovacia-România-Ucraina 2014-2020 

Prezentarea Ghidului Aplicantului, a criteriilor de eligibilitate şi selecţie, a Cererii de finanţare
~Întrebări şi răspunsuri~

15:30 – 16:00

Sesiune interactivă bilaterală de întrebări şi răspunsuri

Reprezentant Secretariat Tehnic Comun
Reprezentanţi Control Prim Nivel
Reprezentant Autoritatea Naţională 

Pentru confirmarea participării, vă rugăm să ne transmiteți (la Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.) numele organizației și cel al persoanelor care vor participa.
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)
Publicat în Anunţuri

Link-uri rapide

Informaţii utile

MaraQuality

Măsuri de management privind creşterea gradului de informare şi conştientizare din Parcul Naţional Munţii Rodnei

Circuitul bisericilor de lemn din Transilvania de Nord

Reabilitare traseu de drum județean Baia Sprie (DN 18) - Cavnic (DJ 184) - Ocna Șugatag (DJ 109F) - Călinești (DJ185) - Bârsana (DJ185)

Pl@NETour - Crearea unui produs de turism ştiinţific şi infrastructură o reţea de cooperare transfrontalieră în domeniul turismului ştiinţific în Maramureş şi Transcarpathia

Centru Educațional Demonstrativ pentru Energie Durabilă – Centrul SEED

Reabilitarea Spitalului Judeţean de Urgenţă "Dr. Constantin Opriş" – Baia Mare

Creşterea capacităţii de management şi de răspuns în situaţii de dezastre naturale în regiunea transfrontalieră

site vechi site vechi
© 2018 Consiliul Judeţean Maramureş. All Rights Reserved.
Powered by Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.