ULTIMĂ ORĂ
Scopul vizat prin constituirea Consorțiului constă în creșterea calității formării elevilor/studenților din Regiunea Nord-Vest, raportat în special la nevoile pieței muncii, prin creșterea numărului de calificări, domenii și competențe, precum și prin asigurarea unui parcurs educațional dual complet pentru elevi.
Inițiativele vizate prin constituirea Consorțiului Regional Integrat pentru Învățământ Dual Maramureș vor include (fără a se limita) dezvoltarea unui Campus Profesional Integrat, în care se va desfășura învățământul preuniversitar dual și învățământul universitar dual și care va reprezenta parte a infrastructurii școlare, infrastructurii universitare, pentru procesul de învățământ.
Selecția partenerilor din sectorul privat se realizează cu respectarea regimului incompatibilităților și conflictului de interese și a următoarelor principii: transparență, nediscriminare, tratament egal, eficiența utilizării fondurilor.
Baza legală pentru desfășurarea apelului de selecție:
- Metodologia privind constituirea Consorțiilor pentru învățământ dual, aprobată prin Ordinul nr. 6216/09.11.2022 al Ministerului Educației;
- Ordinul ministrului educației nr. 5732/29.09.2022 privind aprobarea Metodologiei de organizare și funcționare a învățământului dual;
- Ordinul ministrului educației nr. 5733/29.09.2022 privind aprobarea Metodologiei de acces și de organizare și desfășurare a admiterii în învățământul dual pentru calificări profesionale de nivel 4, conform Cadrului național al calificărilor;
- Ordinul ministrului educației nr. .5734/29.09.2022 privind aprobarea Metodologiei de acces și de organizare și desfășurare a admiterii în învățământul dual pentru calificări profesionale de nivel 5, conform Cadrului național al calificărilor;
- Ordinul ministrului educației nr. 5735/29.09.2022 privind aprobarea Metodologiei de elaborare și actualizare a calificărilor profesionale școlarizate prin învățământul preuniversitar;
- Respectarea obiectivelor de bază ale politicii de dezvoltare regională pe teritoriul României, la nivelul celor opt regiuni de dezvoltare stabilite în conformitate cu prevederile art. 5 din Legea nr. 315/ 2004, cu modificările și completările ulterioare.
1. INFORMAȚII CU PRIVIRE LA PROCEDURA DE SELECȚIE
Procedura se derulează în cadrul definit de Metodologia privind constituirea Consorțiilor pentru învățământ dual, aprobată prin Ordinul nr. 6.216/09.11.2022 al Ministerului Educației și are drept scop selecția partenerilor privați în vederea constituirii CONSORȚIULUI REGIONAL INTEGRAT PENTRU ÎNVĂȚĂMÂNT DUAL MARAMUREȘ.
Toate informațiile cu privire la program și apelul de proiecte, metodologie, eligibilitate, proceduri, documente se regăsesc în PROCEDURA - SELECȚIE PARTENERI - în cadrul Consorțiului regional integrat pentru învățământ dual Maramureș.
2. DEPUNEREA DOCUMENTELOR
Dosarul de candidatură va cuprinde:
- Documentele justificative solicitate,
- Scrisoare de intenție (Anexa 2),
- Fișa partenerului (Anexa 3),
- Declarație de fidelitate (Anexa 4)
Documentele solicitate vor fi transmise electronic pe adresa de email: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea. sau fizic la registratură prin poștă, sau curier. În cazul în care documentele sunt transmise prin poștă sau curier, data poștei sau data preluării de către curier nu poate depăși termenul limită de depunere.
Organizațiile interesate vor transmite toate documentele solicitate în plic/pachet sigilat care va prezenta mențiunea: În vederea selecției partenerului privat – Consorțiul regional integrat pentru învățământ dual Maramureș
Documentele solicitate vor fi transmise până cel târziu la data de 15 decembrie 2022.
Atenție! Orice candidatură care nu respectă aceste cerințe va fi automat respinsă ca neeligibilă.
3. EVALUAREA CANDIDATURILOR
Candidaturile declarate admise după etapa de verificare a documentelor solicitate vor trece în etapa de evaluare. Evaluarea se va face conform Anexei B – Grila de evaluare și selecție, din cadrul PROCEDURA - SELECȚIE PARTENERI - în cadrul Consorțiului regional integrat pentru învățământ dual Maramureș. Candidaturile vor fi punctate de la 1 la 100 de puncte, conform grilei.
Punctajul minim pentru un operator economic: 50 puncte.
4. REZULTATELE PROCEDURII
Rezultatele vor fi afișate atât la sediul Consiliului Județean Maramureș, cât șine pagina web, în termenele prevăzute prin Calendarul procedurii de selecție.
5. CONTESTAȚII
Candidații participanți la prezenta selecție de parteneri pot depune contestații până pe data de 19.12.2022.
6. CALENDARUL PROCEDURII DE SELECȚIE
Depunerea documentație: 9 decembrie – 15 decembrie 2022, ora 14.00 - termen limită
Solicitări de clarificări cu privire la procedura de selecție a partenerului: 9 decembrie – 12 decembrie 2022 ora 14:00 la adresa de e-mail: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea., persoană contact Ruzsa Delia - Șef Serviciu Implementare Proiecte și Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea., persoană de contact George Lazăr - Arhitect Șef.
Transmitere răspuns solicitări de clarificări cu privire la procedura de selecție a partenerului: 2 zile lucrătoare de la primirea solicitării.
Evaluarea documentației: 16 decembrie 2022
Anunțarea rezultatelor intermediare: 16 decembrie 2022
Depunere contestații: 19 decembrie 2022
Soluționarea contestațiilor: 19 decembrie 2022
Afișarea rezultatelor finale: 19 decembrie 2022
PREȘEDINTE
Ionel-Ovidiu BOGDAN