ULTIMĂ ORĂ
Şcoala are menirea să ofere servicii de instruire, educare, recuperare, profesionalizare şi integrare socio-profesională. Tinerii vor fi incluşi într-o şcoală deschisă, prietenoasă, tolerantă şi democratică, comprehensivă, fără discriminare şi excludere, mediu în care ei sunt valorizaţi şi integraţi.
Prin toate activităţile instructiv-educative şi terapeutice oferite de Centrul de Educaţie Incluzivă Baia Mare, str. 8 Martie nr.5, judeţul Maramureş, se urmăreşte stimularea diferitelor arii ale dezvoltării, dar cel mai important aspect este dobândirea unei anumite autonomii şi independenţe în viaţa profesională şi socială, pornind de la moto-ul: „Educația numai atunci este eficace când tratează pe fiecare conform cu natura sa și când dă fiecăruia hrana mentală de care are nevoie.” (Petre Ștefănescu-Goangă).
OFERTA EDUCAŢIONALĂ a Centrului de Educaţie Incluzivă din Baia Mare este adaptată la nevoile de formare profesională identificate pe piaţa muncii şi are în vedere formarea de competenţe profesionale ale elevilor în conformitate cu misiunea asumată a şcolii, parteneriate viabile şi eficiente pentru activitatea de instruire practică.
OFERTA TERAPEUTICĂ este individualizată şi adaptată nivelului de dezvoltare a fiecărui elev, a necesităţilor acestuia, dar şi predicţiilor asupra dezvoltării (ţinând cont de diagnosticul medical, psihologic, etc.). Centrul Școlar de Educație Incluzivă Baia Mare este o unitate de învățământ, ce are ca ordonator principal de credite Consiliul Județean Maramureș. Această colaborare și susținere, s-a concretizat printre altele în: derularea Proiectului POSDRU "PROinovație prin firme de exercițiu – de la școala competitivă la competitivitate în muncă", aprobarea cererii de cofinanțare pentru Proiectul POCU ,,Alături de tine pentru pasul următor", 2014-2020, Axa 6, proiect scris în parteneriat cu CJ Maramureș, ISJ Maramureș și LTA Seini, îmbunătățirea bazei materiale, cooperare în vederea derulării activităților școlare, a instruirii practice, a diverselor activități extrașcolare: Proiectul Interjudețean "Și lumea mea e minunată", revista școlii "Miracole", parteneriate educaționale cu alte instituții din subordinea Consiliului Județean Maramureș.