ULTIMĂ ORĂ
CONSILIUL JUDEŢEAN
- PREŞEDINTE -

ROMÂNIA
DISPOZIŢIE
privind convocarea Consiliului judeţean Maramureş în şedinţă ordinară
Având în vedere prevederile art. 94 alin. (1) şi (3) şi art.106 din Legea nr. 215/2001 a administraţiei publice locale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,
Preşedintele Consiliului judeţean Maramureş emite prezenta
DISPOZIŢIE:
Art.1. Se convoacă în şedinţă ordinară Consiliul judeţean Maramureş, în data de 22 decembrie 2016, ora 13.00 având următorul proiect al ordinii de zi:
- Proiect de hotărâre de modificare a anexei Hotărârii Consiliului judeţean Maramureş nr. 23/2016 pentru aprobarea Planului de întreţinere, reparaţii curente şi periodice pe reţeaua de drumuri judeţene în anul 2016 şi pentru aprobarea Programului suplimentar privind lucrările de întreţinere şi reparaţii curente şi periodice pe reţeaua de drumuri judeţene în anul 2016;
- Proiect de hotărâre privind aprobarea atribuirii licenţelor de traseu pentru efectuarea transportului public de persoane prin curse regulate speciale;
- Proiect de hotărâre privind aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare al Revistei de cultură „Nord Literar ”;
- Proiect de hotărâre privind modificarea Statului de funcţii al Bibliotecii judeţene „Petre Dulfu”;
- Proiect de hotărâre privind aprobarea Planului de ocupare a funcţiilor publice pentru anul 2017.
Art.2. Prezenta dispoziţie se comunică:
- Instituţiei Prefectului - judeţul Maramureş;
- Direcţiei juridice şi administraţie publică;
- Mass-mediei judeţene.
PREŞEDINTE,
Gabriel Valer Zetea
Avizat pentru legalitate,
pentru SECRETAR AL JUDEŢULUI,
Ioan Dragoş – Director executiv D.J.A.P.
Baia Mare, 16 decembrie 2016 Nr. 610